felix stroe
Home Transporturi Felix Stroe, noul ministru al Transporturilor

Felix Stroe, noul ministru al Transporturilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind numirea noului ministru al Transporturilor, Felix Stroe, ceremonia privind depunerea jurământului de învestitură urmând a avea loc ulterior în această seară.

Felix Stroe (62 de ani) a absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân” în 1978, iar între 1978 şi 1991 a fost ofiţer în cadrul Marinei Militare, din care cinci ani, comandant de nave de război. Între 1985 şi 1987 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti.

Între 2000 şi 2003, a fost viceprimar al municipiului Constanţa, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Constanţa.

În 2010, a fost audiat la DNA în dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu.

În martie 2015, Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat pe Stroe în incompatibilitate, deoarece a deţinut simultan funcţia de consilier local şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţier şi director general al SC RAJA SA. A atacat în instanţă raportul, iar procesul încă de judecă.

Din 2015 este preşedintele organizaţiei PSD Constanţa, când a ocupat locul lăsat liber de Radu Mazăre.

Tot marţi, şeful statului a semnat si decretele privind numirea celorlalţi doi miniştri – Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării şi Marius Nica la Fonduri Europene.

Totodată, preşedintele Iohannis a semnat şi decretele prin care a luat act de demisiile lui Sevil Shhaideh din funcţiile de vicepremier si ministru al Dezvoltării, a lui Răzvan Cuc din funcţia de ministru al Transporturilor si a Rovanei Plumb din cea de ministru delegat pentru Fonduri Europene si a constatat încetarea funcţiilor de membri ai Guvernului.

Premierul Mihai Tudose i-a transmis, luni, presedintelui Klaus Iohannis cele trei propuneri de ministri. Comitetul Executiv al PSD a votat vineri aceste propuneri.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bolt
TehnologieTransporturi

Lucid și Bolt își unesc forțele pentru a lansa o flotă de vehicule autonome în Europa

Lucid Group și Bolt au anunțat semnarea unui parteneriat de anvergură ce...

transporturi
JuridicTransporturi

Schimbare majoră în transporturi din 2027. Atestatul profesional devine obligatoriu și pentru șoferii de utilitare ușoare

Piața transporturilor de mărfuri din România trece printr-o modificare legislativă importantă, care...

curieri
Transporturi

Planul Primăriei Capitalei de a goli traficul de curieri și mașini de gunoi, contestat dur de mediul de afaceri

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația și staționarea vehiculelor de aprovizionare, curierat...

mașina
Transporturi

Orașele în care (aproape) nu se mai poate circula cu mașina

Există numeroase modalități prin care marile aglomerații urbane încearcă să limiteze accesul...