şcolile de şoferi
Home Administrare flote Juridic Un Grup de lucru va analiza solicitările instructorilor auto autorizaţi

Un Grup de lucru va analiza solicitările instructorilor auto autorizaţi

La solicitarea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, va fi înfiinţat un Grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi ai şcolilor de şoferi pentru a analiza solicitările instructorilor auto autorizaţi.

Instructorii auto autorizaţi sunt nemulţumiţi de prevederile unui act normativ care îi obligă pe cei care lucrează ca PFA să îndeplinească condiţiile de funcţionare ca şcoala de şoferi, de la 1 septembrie 2017.

Ei au protestat, miercuri dimineaţă, la Guvern, faţă de Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 731 din 2017 şi au cerut abrogarea acestei decizii pe motiv că actul normativ îi obliga pe cei care lucrează ca PFA (Persoană Fizică Autorizată) să îndeplinească condiţiile de funcţionare ca şcoala de şoferi, şi implicit să-şi asume pregătirea unitară a viitorilor conducători auto, de la 1 septembrie 2017.

„Regret că sunteţi în această situaţie, dar aceasta este legislaţia pe care trebuie să o respectam cu toţii, indiferent de categoria profesională. Vă propun să înfiinţăm un Grup de lucru cu experţi din cadrul ministerului care alături de instructori şi reprezentanţi ai şcolilor de şoferi să discute, la începutul lunii august (în săptămâna 7 – 11 august), cu toate documentele pe masă, situaţia dumneavoastră şi a tuturor şcolilor auto autorizate. Mi-aş
dori să putem dialoga, dar fără tensiune şi orgolii inutile. Vreau concurenţă loială, transparenţă şi vreau aplicarea legii”, a spus ministrul Transporturilor, miercuri dimineaţă, în faţa delegaţiei protestatarilor aflaţi la Guvern.

Conform Ministerului Transporturilor, ordinul respectiv „nu face altceva decât să repună în vigoare OMT 733/2013, care a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a tuturor acţiunilor prin care s-a solicitat anularea acestuia”.

Ordinul Ministrului Transporturilor nr.733/2013 a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest act normativ a intrat în vigoare la data publicării, respectiv 13 mai 2013, cu posibilitatea ca unele dintre prevederile acestuia, ce au vizat în special activitatea instructorilor auto autorizaţi să intre în vigoare în 6 luni de la această dată.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ridesharing
JuridicTransporturi

Extinderea serviciilor de ridesharing în zonele metropolitane și la aeroporturi. Proiect legislativ

Un grup de 25 de parlamentari a înregistrat la Senat o propunere...

RO-Wallet
Juridic

Permisul de conducere și buletinul se mută pe telefon. Când se lansează aplicația RO-Wallet?

Românii vor putea avea permisul de conducere și actul de identitate direct...

emisiile
Flotă verdeJuridic

Pactul franco-german privind emisiile auto din 2035, respins de o parte din statele UE

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) contestă poziția comună adoptată de Franța...

Pachetul Auto
Industrie autoJuridic

”Pachetul auto” în Parlamentul European: Relaxarea țintelor de CO2, „Made in EU”, electrificarea flotelor corporative

Parlamentul European pregătește terenul pentru o revizuire majoră a politicii sale în...