drum expres
Home Infrastructură Cât costă 17 km din drumul expres Craiova – Piteşti

Cât costă 17 km din drumul expres Craiova – Piteşti

Documentaţia privind proiectarea şi execuţia primului tronson al drumului expres Craiova – Piteşti a fost înaintată către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru validare, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Tronsonul I este cuprins între km 0+000 — km 17+700 şi va fi construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova şi limita judeţului Dolj. Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robâneşti. Valoarea estimată, fără TVA, este de 479.802.905,88 lei.
(aproximativ 106.622.867,7 mil. euro)

Drumul expres Craiova — Piteşti va avea o lungime de 121,185 kilometri şi va permite deplasarea cu o viteză de 130 km/h, similară celei aferente unei autostrăzi. Acest drum expres va avea totodată un profil de 4 benzi de circulaţie şi va beneficia de toate elementele de siguranţă specifice unei autostrăzi.

„Principalul element care va face diferenţa între acest drum expres şi o autostradă este bandă de urgenţă, care în cazul drumului expres este de 1,5 metri. Acest drum va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud — Vest a României la Coridorul IV Pan European şi va ajuta la corelarea cu proiectele de mare infrastructura deja demarate la nivelul Coridoarelor IV şi IX Pan Europene. Construcţia acestui drum expres este importantă inclusiv prin faptul că elimina traficul de tranzit din zonele urbane, facilitează mobilitatea forţei de munca şi încurajează dezvoltarea economica a zonei de Sud — Vest a României”, spun reprezentanţii CNAIR.

Compania precizează că „s-au făcut toate eforturile pentru ca acest proiect să beneficieze de finanţare nerambursabilă în actualul exerciţiu financiar”, dar în vederea scurtării timpului de execuţie şi pentru punerea în circulaţie a acestui drum expres cu aproximativ 3 ani mai devreme, compania a decis, printre altele, să utilizeze resursele existente.

Potrivit sursei citate, un element important în atingerea acestui obiectiv este şi existenţa unui acord de mediu valabil.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...