trafic
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Control în transportul public cu microbuze

Control în transportul public cu microbuze

În urma controalelor care au vizat şoferii microbuzelor pentru transportul public de persoane şi pentru transportul elevilor, în perioada 7-8 iunie, 1.568 de poliţişti de la Poliţia Rutieră şi 810 poliţişti de ordine publică au aplicat 6.576 de sancţiuni contravenţionale, au suspendat 372 de permise auto şi au retras 149 de certificate de înmatriculare.

Astfel, poliţiştii au aplicat 196 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislaţiei specifice transporturilor rutiere publice şi 63 pentru nerespectarea prevederilor privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale şoferilor şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

De asemenea, au fost date şapte sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legii privind Serviciile de transport Public Local, 77 pentru nerespectarea prevederilor legii privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere şi 66 pentru conducerea unui autovehiculul sub influenţa alcoolului.

Reprezentanţii Poliţiei Române au mai anunţat că au mai fost aplicate 109 sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, 641 pentru neportul centurii de siguranţă, 96 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, 40 pentru neefectuarea în termenul legal a inspecţiei tehnice periodice şi 5.186 pentru alte abateri privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

”În cadrul activităţilor de control, poliţiştii au reţinut 372 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public, dintre care 66 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost retrase 149 de certificate de înmatriculare”, mai spun sursele citate.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

România
Siguranţă rutieră

Bulgaria și România rămân pe ultimele locuri în UE la siguranța rutieră, în pofida scăderii deceselor

Bulgaria și România încheie anul 2025 pe ultimele locuri din Uniunea Europeană...

Cod rutier
Siguranţă rutieră

Controverse aprige în Italia privind noul Cod rutier. Pietonii pierd imunitatea pe zebră și riscă amenzi dacă nu se asigură

Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Siguranţă rutieră

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în a doua jumătate a lunii octombrie

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...

AEB
Siguranţă rutieră

Eficiența sistemelor AEB în prevenirea coliziunilor din spate, confirmată de statistici

Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...