Companiile se arată încrezătoare în viitor şi anticipează o creştere a flotelor, utilizează tot mai multe vehicule electrificate şi conectate, devin interesate de soluţiile alternative de mobilitate, iar leasingul operaţional este metoda de finanţare preferată.
Peste 5.000 de manageri de flotă din 20 de ţări europene au răspuns întrebărilor din Barometrul flotelor şi al mobilităţii, sondajului anual realizat de compania de leasing operaţional Arval. Analiza răspunsurilor a evidenţiat faptul că, în pofida crizei Covid-19, parcursul spre tranziţia energetică sau spre adoptarea de noi soluţii de mobilitate nu a încetinit, iar în administrarea şi finanţarea flotelor se manifestă vizibil nu mai puţin de 5 tendinţe.
1. Companiile sunt mai încrezătoare în viitor decât înainte de pandemie
Potrivit baromentrului, managerii de flote rămân optimişti cu privire la viitor, în contextul în care 45% dintre companiile intervievate anticipează o creştere a numărului de vehicule din flota lor în următorii trei ani, comparativ cu doar 31% anul trecut. Cu toate acestea, entuziasmul este mai moderat pentru companiile de dimensiuni mici (31%) decât pentru cele mari (59%).
În acelaşi timp, pe fondul estimărilor privind creşterea afacerii, 61% dintre respondenţi au indicat că este nevoie de noi vehicule, iar 29% au arătat este necesar ca angajaţilor să li se ofere un mijloc sigur de deplasare în contextul pandemiei Covid-19.
Pentru companiile care anticipează totuşi o reducere a numărului de maşini din flotă, 8% din total, principalele motive invocate sunt considerentele financiare generate de impactul crizei (47%), o scădere a activităţii (31%), mai puţini angajaţi care vor avea acces la maşinile companiei (22%), dezvoltarea muncii la distanţă (20%), implementarea soluţiilor alternative de mobilitate şi a alocaţiilor de numerar (15% pentru ambele motive) şi angajamentele din cadrul politicilor de responsabilitate socială (12%).
2. Trecerea către vehiculele electrificate se accelerează la nivel global
Barometrul Arval relevă că 70% dintre companii au implementat deja sau iau în considerare introducerea a cel puţin uneia dintre următoarele tehnologii în următorii trei ani: vehicule hibride (HEV), vehicule Plug-in Hybrid (PHEV) şi vehicule electrice cu baterie (BEV). Pe de altă parte, 39% dintre companii folosesc deja cel puţin una dintre variante. Mai mult de jumătate din numărul respondenţilor din Franţa, Olanda, Danemarca şi Finlanda au implementat deja cel puţin una dintre aceste tehnologii şi aproape 8 din 10 fie au recurs deja la utilizarea vehiculelor ”verzi”, fie intenţionează să o facă în următorii trei ani.
Când vine vorba despre maşini hibride şi hibride plug-in, aproape 6 companii din 10 fie le folosesc deja, fie ar putea să le folosească în următorii 3 ani, comparativ cu 4 din 10 anul trecut. Și utilizarea maşinilor complet electrice progresează, în contextul în care 53% dintre companii ar putea să le utilizeze în următorii 3 ani (comparativ cu 38% în 2020). În plus, respondenţii mai anticipează că, în următoarele 36 de luni, 1 din 3 vehicule de flotă vor fi maşini electrice 100%.
”Această schimbare priveşte toate companiile şi toate tipurile de vehicule. Motivele acestei tendinţe sunt legate în principal de dorinţa de a avea un impact mai mic asupra mediului, de a reduce cheltuielile cu combustibilul şi de a îmbunătăţi imaginea companiei”, precizează autorii analizei.
Potrivit acestora, pe lângă aspectele legate de mediu, celelalte motive principale pentru adoptarea surselor alternative de energie sunt oportunităţile de economisire, inclusiv economia de combustibil şi stimulentele fiscale, politicile guvernamentale restrictive viitoare, inclusiv interdicţiile de trafic şi, într-o măsură mai mică, aşteptările angajaţilor.
Barometrul Arval, mai arată că utilizarea maşinilor complet electrice este în creştere şi ca urmare a reducerii barierelor care stau în calea achiziţiei. Astfel, pentru acele companii care nu au luat în considerare încă utilizarea BEV-urilor (21% din total), principalele bariere sunt lipsa punctelor de încărcare publice (50% faţă de 57% anul trecut) şi preţul de achiziţie al modelelor (45% faţă de 56% anul trecut).
3. O creştere majoră în utilizarea soluţiilor alternative de mobilitate
Analiza răspunsurilor oferite în cadrul sondajului mai scoate în evidenţă şi faptul că 71% dintre companii au implementat deja soluţii alternative de mobilitate pentru angajaţii lor. În toate ţările şi companiile chestionate, 85% dintre firme au implementat deja sau intenţionează să implementeze cel puţin una dintre aceste soluţii în următorii trei ani.
În timp ce aproape toate progresează în mod clar, cele care avansează cel mai repede sunt acelea care răspund cel mai bine la actuala criză a sănătăţii: bugetele de mobilitate (29% faţă de doar 14% în 2020) şi partajarea automobilelor corporative (28% faţă de 19% în 2020). Utilizarea transportului public continuă să reprezinte o soluţie de mobilitate alternativă, însă numărul companiilor care o folosesc a crescut, în mod surprinzător, mai încet. Pe de altă parte, bicicletele partajate sau închiriate vor fi utilizate de 44% dintre respondenţi în următorii 3 ani.
”În acest context dinamic şi din ce în ce mai multimodal, aplicaţiile de rezervare şi bugetele de mobilitate sunt deja utilizate sau ar putea fi implementate în următorii 3 ani de 52%, respectiv 58% dintre companii”, arată rezultatele Barometrului Arval 2021.
4. O preferinţă continuă pentru leasingul operaţional
Leasingul operaţional pare că se bucură în continuare de un viitor strălucit ca metodă de finanţare a flotelor auto. Aproape 61% dintre companii spun că intenţionează să-l dezvolte în următorii trei ani, comparativ cu 39% anul trecut. Cel mai important, 23% spun vor apela cu siguranţă la această soluţie de finanţare.
O altă constatare a sondajului este că leasingul operaţional, ca pondere, este de aşteptat să crească pentru toate tipurile de afaceri, inclusiv pentru cele de dimensiuni mai mici. Astfel, la leasing operaţional vor apela 41% dintre companiile mici (comparativ cu 31% în 2020), 62% dintre companiile cu 10 – 99 de angajaţi (34% în 2020), 74% dintre companiile mari (42% în 2020) şi 79% dintre companiile foarte mari (52% în 2020).
5. Tot mai multe vehicule conectate
Mai mult de jumătate (58%) dintre companii chestionate utilizează vehicule conectate în flotele lor, indiferent dacă sunt autoturisme sau vehicule utilitare. Folosirea soluţiilor telematice creşte odată cu dimensiunea companiei: 31% în cazul celor mici şi 82% pentru cele mai mari companii. Principalele motive care determină utilizarea vehicule conectate, indiferent de tip, sunt localizarea vehiculelor sau îmbunătăţirea securităţii acestora (50%), îmbunătăţirea eficienţei operaţionale (42%), îmbunătăţirea siguranţei şoferului (41%) şi reducerea costurilor flotei (40%). ”Într-adevăr, managerii de flotă sunt conştienţi de faptul că telematica este un factor esenţial pentru gestionarea parcului auto într-un mod eficient, ceea ce este şi mai important în perioadă de criză”, arată autorii raportului.
Potrivit acestora, sondajul global realizat în 2021 confirmă tendinţele observate în ultimii trei ani către un interes tot mai mare pentru vehiculele electrificate şi soluţiile alternative de mobilitate. „Actuala pandemie încurajează managerii de flote să ofere angajaţilor lor soluţii din ce în ce mai durabile şi flexibile. Reglementările UE şi stimulentele fiscale locale consolidează, de asemenea, această nevoie de opţiuni pentru mobilitatea durabilă. Flexibilitatea alimentează necesitatea de a oferi angajaţilor un transport sigur, respectând în acelaşi timp restricţiile locale de mobilitate”, conchid autorii analizei.
Ce este leasingul operaţional
Prin intermediul produsului de leasing operaţional, o companie specializată pune la dispoziţia firmelor maşinile de care acestea au nevoie pentru a-şi derula activitatea, în schimbul achitării unei rate, calculate în funcţie de rulajul anual şi de durata contractului. Astfel, compania plăteşte doar pentru ceea ce utilizează, iar la finalul contractului returnează masinile fără a-şi mai asuma riscul de revânzare.
Pentru contractele de leasing operaţional nu se solicită avans, sunt percepute chirii fixe pe întreaga perioada de contract cu condiţia ca parametrii (perioada şi kilometraj) să rămână constanţi. Garanţiile suplimentare (depozite, bonuri la ordin, scrisori de bonitate) sunt solicitate în mod excepţional, în funcţie de bonitatea companiei.
În plus, autovehiculele nu sunt înregistrate ca active în contabilitate, iar la final clienţii nu trebuie să achite valoarea reziduală.
(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2021)
CITEȘTE ȘI:
Trei puncte de trecere a frontierei româno-sârbe, redeschise traficului
Înmatriculările de autovehicule noi au crescut cu 18%, în luna iunie
Comentați?