Ministerul Finanţelor (MF) a publicat proiectul de modificare şi completare pentru Legea RCA (nr. 132/2017) (RCA), motivând că, în conformitate cu scrisoarea de punere în întârziere, Comisia Europeană consideră că, prin menţinerea unor articole din Legea nr.132/2017 şi din Norma A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România, nu au fost îndeplinite obligaţiile care revin României în conformitate legislaţia europeană.
Potrivit MF, în opinia Comisiei Europene noua legislaţie în domeniul asigurării de răspundere civilă auto, adoptată în 2017, a introdus o serie de obligaţii incompatibile cu Directiva 2009/138/CE (Solvabilitate II), în special:
- obligaţia asigurătorilor de notificare prealabilă sistematică a modificărilor aduse primelor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA),
- limitarea ponderii costurilor administrative şi de vânzare la calcularea primelor de asigurare,
- obligaţia ca plafoanele pentru primele plătite de clienţii cu risc ridicat să fie calculate pe baza „tarifelor de referinţă”,
- limitarea criteriilor de segmentare în funcţie de riscuri la cele de care asigurătorii pot ţine seama la calcularea primelor lor.
Ca atare, în opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-şi stabili propriile prime, în special în ceea ce priveşte reflectarea cheltuielilor administrative şi de vânzare în calcularea tarifelor de primă şi prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraţilor cu risc ridicat” care le sunt alocaţi de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Ministerul Finanţelor arată că, în aceste condiţii, Comisia Europeană a invitat guvernul român să transmită, în conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, observaţii cu privire la concluziile Comisiei şi să transmită documente suplimentare care să clarifice interpretarea oficială a unor alte articole asupra cărora Comisia nu s-a pronunţat ca fiind încălcări, dar care sunt susceptibile a încălca legislaţia europeană.
În răspunsul său din 20 noiembrie 2018 la scrisoarea de punere în întârziere, Guvernul României a furnizat mai multe clarificări şi şi-a exprimat intenţia de a modifica o parte din dispoziţiile legislative menţionate în scrisoarea de punere în întârziere.
Ca urmare a analizării răspunsului oficial primit din partea României, cât şi a proiectului de modificare a legislaţiei naţionale propus de către autorităţile române, Comisia Europeană a considerat ca prevederile legislaţiei naţionale din România actuale cât şi unele din cele propuse contravin prevederilor legislaţiei europene condiţii în care, în data de 26.07.2019 a transmis un Aviz motivat prin care a invitat România să adopte într-un termen de maximum două luni de la primire toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor acestuia.
Modificările propuse la Legea RCA
În acest context, Ministerul Finanţelor propune modificarea şi completarea prevederilor din Legea RCA Astfel:
1. Se propun modificări asupra modului de funcţionare a „asiguratului cu risc ridicat”:
Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcţionare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate şi ofertate de către BAAR şi nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislaţiei are în vedere eliminarea obligaţiei BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.
Totodată, se are în vedere instituirea obligaţiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor şi procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc şi condiţiile de încheiere a asigurării, asumate de către toţi membrii BAAR, precum şi de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraţilor cu risc ridicat.
2. Se propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.
3. Se propune eliminarea obligaţiei A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiţii în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.
4. Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabileşte faptul că obligaţia de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este
înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenţia proprietarului de a utiliza acest vehiculul.
5. Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuţie utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiţi conform Legii 236/2018.
CITEŞTE ŞI:
Bateria care rezistă 1 milion de mile, disponibilă de anul viitor
Programul de transport şcolar din Capitală va fi extins în sect. 1 şi 6
Autostrada Lugoj-Deva. A început expertiza CNAIR pe Lotul 3
Comentați?