Șoferii de vehicule comerciale susțin ideea utilizării sistemelor de inteligență artificială pentru a combate distragerea atenției la volan, potrivit unui studiu la care au participat 1.500 de conducători auto din șapte țări.
Cercetarea a constatat niveluri ridicate de distragere a atenției șoferilor, telefoanele mobile fiind principala cauză pentru care aceștia își iau privirea de la drum.
În general, 76% dintre șoferi, indiferent de vârstă, au recunoscut că au fost distrași de telefonul lor, fie folosindu-l pentru a citi și trimite mesaje, fie pentru a efectua un apel sau pentru citi postări pe rețelele sociale, iar 79% au declarat că, în ultimul an aproape au avut un accidet sau au fost la limită de a rata ieșirea de pe autostradă, din cauza distragerii atenției.
Problema este complicată de faptul că trei sferturi dintre șoferi își folosesc telefoanele sau alte tehnologii mobile pentru sarcini legate de serviciu în timp ce se află la volan. Studiile universitare au arătat că utilizarea unui telefon, fie ținut în mână, fie hands-free, în timpul conducerii crește riscul de accident.
Șoferii din sondaj sugerează cinci modalități principale prin care angajatorii pot reduce riscul de distragere a atenției din cauza telefonului:
- Îmbunătățirea sistemelor de comunicare, astfel încât șoferii să primească mai puține apeluri și mesaje legate de serviciu.
- Îmbunătățirea tehnologiei de rutare și navigație din vehicul.
- Implementarea politicilor de afaceri care prioritizează siguranța în detrimentul vitezei.
- Instruire privind gestionarea oboselii.
- Implementarea politicilor de flotă pentru a restricționa utilizarea personală a telefonului în vehicul în timpul orelor de lucru.
Wakefield Research a realizat studiul la începutul acestui an, chestionând șoferi din Statele Unite, Mexic, Regatul Unit, Irlanda, Franța, Germania și Canada.
Studiul, comandat de compania de telematică Samsara, a constatat că șoferii consideră că îmbunătățirile în materie de siguranță depind de o combinație de politici stricte privind flota, aplicarea legii și tehnologie.
Totodată, conducătorii auto s-au arătat mult mai interesați de stimulente și recunoașterea unui comportament bun la volan decât de amenzi și penalități pentru conducerea deficitară.
Ei sunt interesați de soluțiile de inteligență artificială care combină camerele, detectoarele și învățarea automată pentru a identifica când un șofer este distras de o serie de activități precum trimiterea de mesaje text, mâncatul sau vorbitul la telefon. De îndată ce sistemele le detectează, acestea emit alerte pentru a concentra din nou atenția șoferului asupra drumului.
Incidentele surprinse de camere pot fi folosite ulterior și pentru a îndruma și instrui șoferii către comportamente mai sigure.
În general, 93% dintre șoferi au declarat că vizionarea imaginilor de pe camera de bord le-a sporit gradul de conștientizare a faptului că sunt distrași în timp ce conduc, iar 60% au declarat că și-au schimbat obiceiurile de condus ca urmare a acestora.
CITEȘTE ȘI:
Rata anuală a inflației a fost de 4,85%, în aprilie, similar nivelului din martie
De ce Toyota rămâne cel mai profitabil producător auto din lume





Comentați?