siguranței rutiere
Home Infrastructură Siguranţă rutieră 10 sfaturi pentru îmbunătățirea siguranței rutiere a angajaților

10 sfaturi pentru îmbunătățirea siguranței rutiere a angajaților

Siguranța rutieră a devenit o problemă complexă în companii, aflându-se la intersecția dintre prevenirea riscurilor profesionale, responsabilitatea socială corporativă și tranziția energetică. Prin combinarea tehnologiei, organizării și formării profesionale, organizațiile nu numai că își pot proteja angajații, dar își pot îmbunătăți și performanța, și imaginea generală.

Consecințele unui accident rurier în care este implicat un angajat se extind mult dincolo de sfera personală. Ele se referă, deci, nu numai la impactul uman, social și juridic, ci și la cel economic, antrenând atât costuri directe (despăgubiri, reparații), cât și indirecte (dezorganizare, pierderea productivității, reputație). Dar odată cu evoluția mobilității, cu electrificarea tot mai mare a flotelor și cu dezvoltarea de noi tehnologii la bordul mașinilor, companiile au acum pârghii suplimentare pentru a îmbunătăți siguranța angajaților.

”Implementarea unei politici de prevenire a riscurilor rutiere rămâne un imperativ pentru companii. Astăzi, aceasta se concentrează din ce în ce mai mult pe CSR, tranziția energetică și bunăstarea la locul de muncă. Această politică poate fi definită în urma unui proces în trei etape: un angajament oficial de prevenire a riscurilor rutiere, o evaluare cuprinzătoare a situației și implementarea unui plan de acțiune”, spun specialiștii Arval, care oferă, totodată, și 10 reguli esențiale pentru conducerea în siguranță a mașinii de serviciu.

Reguli pentru companii

Optimizarea deplasărilor – Limitarea deplasărilor inutile rămâne principala măsură de prevenție. Dezvoltarea muncii la distanță, a videoconferințelor, a optimizării a rutelor și a carpooling-ului intern reduc expunerea la riscuri. Instrumentele telematice și de analiză a călătoriei ajută la eficientizarea kilometrajului.

Alegerea inteligentă a vehiculelor – Tranziția către vehicule electrice este însoțită de alegeri strategice de siguranță. Modelele recente încorporează sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS). Compania trebuie să se asigure că vehiculele sale se potrivesc activităților, ținând cont de adaptarea rutelor la autonomie, de capacitatea de încărcare a utilitarelor ușoare sau de sistemele de siguranță îmbunătățite.

Întreținerea flotei – Un program de întreținere preventivă este esențial. În cazul vehiculelor electrice, întreținerea este diferită, pentru că există mai puține piese mecanice, dar trebuie să se acorde o atenție sporită bateriei și sistemului de încărcare. Potrivit specialiștilor Arval, implementarea jurnalelor digitale și a monitorizării în timp real prin telematică facilitează anticiparea defecțiunilor.

Stabilirea unui protocol clar de comunicare – Gestionarea utilizării telefoanelor, a mesageriei și a altor instrumente de comunicare în timpul deplasării este esențială. Printr-un document intern, companiile ar trebui să specifice regulile care trebuie repectate, precum interzicerea videoconferințelor în timpul deplasării, redirecționarea automată, posibilitatea de a răspunde la apeluri numai în staționare, etc. Trasabilitatea acestor instrucțiuni va proteja și compania în caz de accident.

Instruirea și creșterea gradului de conștientizare a angajaților – Experții Arval subliniază că instruirea angajaților care conduc mașini rămâne esențială. Pe lângă instruirea tradițională – conducere ecologică, siguranță rutieră, prim ajutor, apar noi module, cum ar fi conducerea specifică pentru vehiculele electrice și hibride, în care se învață modalități de gestionare a autonomiei, a încărcărilor în siguranță sau de conducere ecologică adaptată; conștientizarea riscurilor asociate cu noile sisteme de asistență la conducere (cu alte cuvinte, nu vă bazați exclusiv pe sisteme automate) și ateliere sau simulatoare de realitate virtuală pentru testarea situațiilor de urgență.

Pentru șoferi

Limitarea comunicării – Utilizarea telefonului, a mesageriei, aplicațiilor GPS sau chiar participarea la videoconferințe rapide din vehicul duc la distragerea atenției, care rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor. Reglementările au evoluat, dar principiul rămâne același: utilizarea telefonului în timpul conducerii nu este permisă. Sistemele Bluetooth sau CarPlay/Android Auto pot fi tolerate, dar vigilența trebuie să primeze.

Limitarea consumului de alcool și substanțe psihoactive – Utilizarea de stupefiante sau medicamente care afectează vigilența este din ce în ce mai mult monitorizată în timpul controalelor. Unele companii impun testări ocazionale.

Utilizarea dispozitivelor de siguranță active și pasive – Datorită modificărilor reglementărilor europene, vehiculele sunt din ce în ce mai bine echipat. Din 2018 sunt obligatorii sistemele de frânare automată de urgență (AEB), asistență la menținerea benzii de rulare, pilot automat adaptiv, detectarea somnolenței, apel de urgență e-Call, etc. Aceste sisteme de asistență la conducere trebuie înțelese și utilizate corect. Atunci când angajații preiau un vehicul nou se recomandă o sesiune de familiarizare.

Verificare periodică a stării vehiculului – O verificare regulată rămâne esențială și presupune controlarea presiunii în anvelope, nivelului de încărcare al bateriei pentru vehiculele electrice, funcționării sistemelor de asistență la conducere, iluminatului, asigurării încărcăturii, verificarea cablul de încărcare, disponibilitatea stațiilor de încărcare de-a lungul traseului.

Respectarea limitelor de viteză – Oboseala și viteza excesivă rămân două cauze majore ale accidentelor, mai ales atunci când constrângerile impuse de activitatea profesională au prioritate față de respectarea perioadelor de odihnă. O pauză la fiecare două ore rămâne esențială, inclusiv în cazul vehiculelor electrice, a căror autonomie încurajează adesea opririle naturale. Companiile trebuie să promoveze o cultură a timpilor de călătorie realiști, prioritizând siguranța în detrimentul performanței.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, octombrie 2025)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Flotele corporative, un catalizator pentru electrificarea pe scară largă

 

Decizia privind programul Rabla 2026 va fi luată în următoarea lună, când va fi negociat bugetul

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Aeroportul
Siguranţă rutieră

Modificări temporare ale accesului auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Începând de luni, fluxurile de circulație pentru accesul auto din DN 1...

Euro NCAP
Siguranţă rutieră

Euro NCAP revizuiește semnificativ protocolul de rating. Noi provocări pentru constructorii auto

Euro NCAP, organizația europeană independentă care aprobă (sau respinge) performanța vehiculelor noi,...

Italia
Siguranţă rutieră

Italia testează camere cu IA, care vizează neatenția la volan și condusul fără centură

O nouă generație de tehnologie pentru controlul traficului, bazată pe inteligență artificială...

DN 1
Siguranţă rutieră

DN 1 va fi închis temporar în zona km. 69, până în data de 27 noiembrie 2025

Circulația pe DN 1, în zona km 69+925 (Movila Vulpii) va fi...