Distragerea atenției la volan este o problemă din ce în ce mai acută în traficul curent din România, deși continuă să fie subraportată în statistici oficiale. Cel mai recent sondaj din cadrul campaniei „Fii treaz la volan!” scoate la iveală o prăpastie uriașă între percepție și comportamentul real de la volan. În timp ce se declarăm vigilenți, jumătate dintre șoferi recunosc că au evitat un accident în ultima secundă din cauza propriei distrageri, iar telefoanele mobile rămân lipite de mâinile lor chiar și în timpul mersului.
Un șofer român din 2 a frânat brusc sau a evitat un obstacol în ultima secundă din cauza propriei neatenții, doar în ultimul an, arată cel mai recent sondaj desfășurat în cadrul campaniei ”Fii treaz la volan!”, la care au participat 3.564 de respondenți, dintre care 3.306 conducători auto.
Întrebați cât de des au senzația că au ajuns la destinație fără să își amintească detalii clare din timpul traseului (efectul de „pilot automat”), aproape 20% recunosc că li se întâmplă acest lucru ocazional, iar 13%, frecvent, mai ales pe trasee cunoscute. 32% declară că acest lucru li se întâmplă rareori.
Când vine vorba de activități pe care le fac des în timp ce conduc, aproape 1 conducător din 5 (18%) menționează vorbitul la telefon.
Cu toate acestea, atunci când își evaluează direct nivelul de atenție din trafic, șoferii se consideră relativ atenți. Peste 57% dintre participanții la sondaj consideră că au un nivel bun de atenție atunci când conduc, cu doar mici momente de distragere, iar 40% declară că sunt în totalitate concentrați la drum.
90% dintre șoferii români se simt în pericol în trafic din cauza neatenției celorlalți conducători auto
Aproape 44% dintre conducătorii auto participanți la sondajul Fii treaz la volan! au recunoscut că se simt des în pericol din cauza neatenției celorlalți șoferi, iar 46% simt că siguranța le e pusă în pericol într-o măsură moderată – în total, peste 90% dintre respodenți.
De altfel, 62% dintre ei spun că cel puțin în fiecare zi văd un alt șofer în trafic conducând în timp ce privește în telefon (mașina este în mișcare, iar șoferul privește în telefon, nu la drum), în timp ce 22% sunt martorii acestui fenomen de câteva ori pe săptămână. De asemenea, 57% văd zilnic în trafic alți conducători auto care vorbesc la telefon fără a folosi sisteme handsfree.
Conform participanților la sondajul campaniei FII TREAZ LA VOLAN!, cel mai periculos comportament cauzat de neatenție pe care îl văd cel mai frecvent la alți participanți la trafic este schimbarea benzii fără semnalizare sau fără asigurare, semnalat de 63% dintre respondenți, urmat de păstrarea unei distanțe insuficiente față de mașina din față (27%).
Topul celor mai neatenți participanți la trafic, condus de conducătorii de trotinete / biciclete
Întrebați care categorie de participanți la trafic li se pare cea mai predispusă la neatenție în trafic, 47% dintre respondenți au indicat conducătorii de trotinete / biciclete, 19% – șoferii de autoturisme personale, 13% – șoferii de ride-sharing / taxi, iar 12% – curierii / șoferii de livrări.
CITEȘTE ȘI:
Cotația petrolului Brent a scăzut sub pragul psihologic de 100 dolari/baril
Volkswagen își modifică strategia de producție și pariază masiv pe vehiculele electrice










Comentați?