Home Piaţa auto Nissan, în scădere ușoară

Nissan, în scădere ușoară

După ce Audi și-a făcut bilanțul pe luna aprilie, e rândul lui Nissan să-și facă socotelile. Rezultatul nu este însă la fel de spectaculos precum în cazul germanilor. Dimpotrivă.

Vânzările în Europa ale companiei Nissan din luna aprilie nu numai că nu impresionează pein creștere, ci înregistrează un regres. Astfel, numărul total de unități comercializate de niponi s-a situat la valoarea de 52.596, în scădere cu 2185 de exemplare față de aceeași perioadă a anului trecut.

Și cota de piață deținută de compania japoneză a înregistrat un regres, de la 3,6% anul trecut, la 3,2% în acest an. O bună parte din mașinile comercializate pe bătrânul continent au fost vândute…pe insulă. Astfel, în Marea Britanie au fost înmatriculate 10.119 unități Nissan, aceasta fiind, de altfel, și cea mai importantă piață de desfacere pentru japonezi. Nici nu e de mirare: în uzina Nissan din Sunderland au fost investite atea fonduri, încât piața din Marea Britanie poate fi considerată un al doilea teren propriu pentru compania niponă.

nissan_0

A doua piață ca importanță este cea din Franța, unde au fost înmatriculate 6530 de unități Nissan, cota de piață a japonezilor fiind de 3%. Germania este un caz fericit, unde Nissan izbutește să atingă cele mai bune vânzări din 1998 până în prezent. Astfel, ei au comercializat 6215 mașini, având o cotă de piață de 1,9%.

Cel mai bine vândut model în Europa a fost, de departe, Qashqai, cu 19.554 unități, urmat de Juke, cu 8719 unități și X-Trail, cu 5300 unități comercializate. După cum se poate observa, topul este monopolizat de crossovere, fapt care denotă atât cererea în creștere pentru acest gen de mașini, cât și necesitatea inginerilor de la Nissan de a se concentra pe dezvoltarea unor modele compacte mai atractive. Să vedem dacă profitul pe următoarele trimestre va fi influențat pozitiv, în urma coaliției cu Mitsubishi, care promite dezvoltarea de platforme comune, scăzând cheltuielile de cercetare, proiectare și producție.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

KIA România transformă mobilitatea electrică în libertate reală de zi cu zi împreună cu Eldrive

Kia România anunță lansarea unei campanii ambițioase dedicate accelerării tranziției către mobilitatea...

Opel Corsa GSE
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Opel readuce spiritul „hot hatch” în era electrică

Opel continuă ofensiva modelelor electrice de performanță și readuce la viață unul...

MG4 Urban
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

MG4 Urban a ajuns în România

MG extinde oferta de vehicule electrice din România prin lansarea noului MG4...

Zeekr
AutoturismePiaţa auto

Zeekr dezvăluie gama completă de modele de lux la Auto China 2026

Zeekr, marca premium de mobilitate electrică a Geely Auto Group, și-a prezentat...