zona „roșu închis”
Home Administrare flote Juridic Zona ”roșu închis”, o nouă categorie de regiuni în UE, care indică o rată de contaminare ridicată

Zona ”roșu închis”, o nouă categorie de regiuni în UE, care indică o rată de contaminare ridicată

Comisia Europeană propune stabilirea, în cadrul UE, a unei noi categorii de regiuni, unde riscul de contaminare este foarte ridicat, anume zona „roșu închis”. Persoanele care sosesc din aceste zone ar putea fi obligate să facă un test Covid înainte de plecare și să intre în carantină după sosire, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen.

”Pentru a ne menține deschise frontierele externe și interne, avem nevoie de măsuri specifice care să ne păstreze pe toți în siguranță. Avem o creștere a infecțiilor în toată Europa și, în același timp, noi variante se răspândesc. Și pentru a identifica astfel de zone cu risc ridicat, trebuie să ne rafinăm cartografierea. Deci, propunem o nouă categorie – zona ”roșu închis” – care ar arăta că în această zonă virusul circulă la un nivel foarte ridicat. Persoanele care călătoresc din zonele ”roșii închis” ar putea fi obligate să facă un test înainte
de plecare, precum și să intre în carantină după sosire – în Uniunea Europeană. Și având în vedere situația de sănătate foarte gravă, toate călătoriile neesențiale ar trebui descurajate puternic atât în ​​interiorul țării, cât și, bineînțeles, peste granițe”, a afirmat Ursula von der Leyen.

În clasificarea actuală există doar trei tipuri de zone, rosie, galbena și verde.

Președinta Comisiei Europene a mai adăugat că este absolut important să fie menținută funcționarea pieței unice.

”Deci, în ceea ce privește lucrătorii și bunurile esențiale, aceștia trebuie să  continue să treacă frontierele fără probleme. Acest lucru este extrem de important”, a subliniat aceasta.

În ceea ce privește frontierele externe, von der Leyen a arătat că vor fi propuse măsuri suplimentare de siguranță: ”Pentru cei care călătoresc din țări terțe în Europa, am putea solicita, de exemplu, testarea înainte de plecare”.

 

CITEȘTE ȘI:

Din 2022, salariul minim nu va mai fi impozitat în anumite sectoare

Cum se poate transforma în şosea o linie de cale ferată dezafectată

FGA a plătit asiguraților peste 900 mil. lei în ultimii 5 ani pentru 3 companii în faliment

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea flotelor
Flotă verdeJuridic

Reglementările, mai degrabă decât cererea, accelerează electrificarea flotelelor

Reglementările europene, în special setul de reguli Corporate Average Fuel Economy (CAFE),...

Pachetul Auto
Juridic

Compromis major în Parlamentul European. Noile propuneri privind Pachetul Auto

Un compromis privind Pachetul Auto prinde contur în Parlamentul European, conform căruia...

toyota
Juridic

Made in Europe: Toyota respinge o preferință europeană care ar exclude Japonia și Turcia

În timp ce Franța și Germania au ajuns recent la un compromis...

rutiere
Juridic

De luni, noul sediu al ghișeelor Brigăzii Rutiere București se deschide la Hala Laminor

De luni, noul sediu al ghișeelor de relații cu publicul din cadrul...