RAJA Constanța
Home Administrare flote Asigurări De ce plafonul de despăgubiri al FGA este insuficient

De ce plafonul de despăgubiri al FGA este insuficient

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC) reclamă faptul că, în cazul poliţelor emise de societăţile de asigurări intrate în faliment, plafonului de despăgubiri al FGA este insuficient.

Asociaţia Victimelor din Accidente Auto susţine că, odată cu finalizarea unui număr mare de dosare de daună privind accidente de circulaţie în care au existat asigurări RCA emise de entităţi care au intrat în faliment, au apărut situaţii în care plafonul de despăgubire asigurat de Fondul de Garantare al Asiguraţilor – FGA a fost depăşit, întrucât acesta presupune o valoare de maximum 450.000 lei pe cerere.

„Spre deosebire de plafoanele altor fonduri de garantare precum cel bancar, în care se valorifică un drept patrimonial, în cazul cererilor de despăgubire ce privesc valorificarea dreptului la viaţă, drept garantat atât de Constituţia României, cât şi de actele normative internaţionale ce privesc drepturi fundamentale, problema se schimbă radical, acel plafon neputând fi considerat acoperitor şi implicit legal stabilit. Totodată, legislaţia comunitară care reglementează asigurarea de răspundere civilă auto trasează sarcini deosebit de importante şi totodată foarte clare statelor membre. Potrivit pct. 12 din Preambulul Directivei 2009/103/CE, statele membre au obligaţia de a garanta, în cazul vătămărilor corporale, despăgubirea integrală şi echitabilă a tuturor victimelor care au suferit răni foarte grave. Observăm că această obligaţie nu cade în sarcina asiguratorilor, care, în caz de faliment, sunt protejaţi de o anumită legislaţie, ci în sarcina statelor membre. Acestea îşi îndeplinesc această obligaţie prin adoptarea unei legislaţii în concordanţă cu cerinţele comunitare. Dacă legislaţia naţională incidentă în cauză nu asigură ceea ce impune norma comunitară, apare evident un conflict juridic comunitar”, punctează reprezentanţii Asociaţia Victimelor din Accidente Auto.

Conform AVAC, în astfel de situaţii, statul român va fi în culpă pentru că nu a transpus în mod corect legislaţia
comunitară.

„Pentru corectarea urgentă atât a acestei situaţii, ce scoate în evidenţă conflictul juridic creat între norma
naţională şi cea comunitară, cât şi a altor neconformităţi ce privesc drepturile fundamentale, AVAC a solicitat o
întâlnire cu Ministrul Justiţiei”, au conchis reprezentanţii AVAC, susţinând că vor sesiza şi comisiile juridice parlamentare.

Fondul de Garantare a Asiguratilor – FGA a fost înfiinţat în 2015 şi functionează ca o schema de garantare in domeniul asigurarilor, avand drept scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator.

FGA efectueaza plati de indemnizatii/despagubiri rezultate din contractele de asigurare facultative si obligatorii, in conditiile legii, in cazul falimentului unui asigurator, cu respectarea plafonului de garantare prevazut de lege de 450.000 lei (circa 100.000 euro) pe un creditor de asigurare al asiguratorului in faliment.

Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) a aprobat, pana la 31 martie 2017, in Comisia Speciala, 39.642 cereri de plata, pentru societatile aflate in faliment: Astra Asigurari, Forte Asigurari si Carpatica Asig. Pana la acel moment, FGA a achitat 177 milioane lei catre creditorii asiguratorilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbogg
Asigurări

Recomandări pentru asigurații cu polițe RCA de la Dallbog

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pus la dispoziția consumatorilor din România...

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...