Advertisement

Iveco. Varietăți Daily

Am condus utilitara Iveco Euro 6 în cele mai extreme versiuni, atât 4×4 cât și electrică sau hibridă. La final ne-am lăsat răsfățați de Hi-Matic.

Cu o față mai agresivă și o gardă la sol de teren, acesta nu mai arată în niciun caz ca un Daily obișnuit. De fapt, modelul încheie trecerea la Euro 6 pentru toată gama vehiculelor comerciale Iveco, în toate versiunile. După un transfer în tot confortul, cu un Hi-Matic în sus și-n jos de Val d’Aosta, ne-am avântat cu o integrală extremă. Întâlnirea a avut loc la 2300 metri, într-un loc unde de iarna sunt doar schiori și telescaune. Dar 55S18-ul nostru a urcat singur, fără nicio problemă. Motorul de 3.0 a câștigat 10 CP odată cu trecerea la Euro 6, și i-a crescut cuplul la 430 Nm, dar dincolo de numere am remarcat manevrabilitatea la viteze mici ce-i permite să urce fără probleme, fără să rupă aderența. Cu 24 de trepte la dispoziție pentru a ajusta viteza în funcție de condițiile de drum pe orice suprafață.

Viața ușoară nu-i de el

Dacă Daily 4×4 suferă pe undeva, este pe asfalt: anvelopele de off-road și simple (nu are roți duble spate), mai ales la viteze mici, îi forțează pe ocupanți să simtă fiecare crampon și denivelare și nici nu ne putem baza pe elemente de suspensie să amortizeze prea mult din denivelări, acestea fiind concepute să reziste la orice obstacole mai serioase. Ne-a fost dovedită asta în cariera unde s-a pus accentul pe capacitățile off-road ale specialistului Iveco. N-a fost nici măcar vreo treaptă (denivelări create) sau hop care să ne îngrijoreze: cu sistemul de tracțiune integrală permanentă, în situații dificile trebuie acționate diferențialul central (cam elastic în realitate) și reductorul. Mulțumită consolelor scurte și a gărzii la sol se descurcă incredibil de bine și are un unghi de atac senzațional. De asemenea, cel de degajare este foarte bun. Per ansamblu, Daily este o “jucărie” foarte bună de trial și este disponibil și în versiune de 3,5 tone.

După praf, silențiozitate

După ce-am terminat cu aventurierul 4×4 am trecut la cel mai ecologist Daily: cel electric. Evident, este mai silențios, iar mediul său favorit este cel urban. Este atât de tăcut încât pentru parcare are un sintetizator ce reproduce un zgomot pentru a-i face pe ceilalți atenți la manevrele sale. Interfața om-mașină este cu un schimbător identic celui de la Hi-Matic, doar că aici selectează modurile de conducere, dar gestionează și modurile variate de recuperare a energiei pe timpul frânării. Lăsând la o parte motorul, restul mecanicii este preluat de la Daily Standard, cu suspensii independente față: confortul este excelent. Ținuta bună, mulțumită bateriilor grele montate sub planșeu. Păcat că cei 60 kW de putere maximă nu sunt chiar suficienți pe sarcină maximă. Cu toate acestea, în oraș sunt suficienți, mulțumită cuplului de 230 Nm. Cu toate acestea, viteza maximă este limitată la 80 km/h.

Dar cum ar fi cu alt motor?

Desigur, ideea este să se profite de pe urma autostrăzilor, dar Daily cu baterii nu v-ar putea aduce și înapoi (din cauza autonomiei). Dar există o soluție: Dual Energy, care adaugă platformei electrice un lanț cinematic clasic motor/cutie. Rezultatul este un hibrid perfect: până la 40 km cu emisii zero, frânare regenerativă și consum redus de carburant în oraș și un supliment puternic dat de motorul electric ce-l ajută pe cel termic de 2,3 l și 136 CP, anulându-i acestuia întârzierea de la turbo. De asemenea, compensează turbo-lag-ul la schimbarea treptelor. Iar când puterea motorului termic este suficientă pentru deplasare, sunt încărcate și bateriile. Adunând toate elementele, constatăm că nu are o sarcină utilă mai mare de 50 kg decât versiunea pur electrică, în ciuda acumulatorilor ușori, cu litiu. Daily Dual Energy este încă la stadiul de prototip, dar destul de avansat astfel încât să intre pe piață în 2018.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Renault Master
Vehicule comerciale uşoare

Prim contact Renault Master

Am fost la Bordeaux pentru un prim contact cu cea de-a patra...

Volkswagen
Vehicule comerciale uşoare

Volkswagen Commercial Vehicles. Special pentru EURO 2024

Volkswagen Commercial Vehicles celebrează într-o manieră proprie evenimentul verii, UEFA EURO 2024,...

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...