Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat indicatorii tehnico-economici ai secțiunii Miercurea Nirajului – Leghin, parte din Autostrada A8 Unirii (Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni).
Pentru această secțiune montană este prevăzută execuția a:
- 159,2 km de autostradă
- 119 poduri
- 19 pasaje
- 117 viaducte
- 179 podețe
- 47 tuneluri, în lungime totală de 11,64 km și lungimi individuale între 70 metri și 940 metri
- 5 noduri rutiere la intersecția cu DN 13A (Sovata), DN 13B (Joseni), DN 12 (Ditrău), DN 15 (Tulgheș) și DN 15B (Pipirig)
- 6 spații de servicii
- 4 parcări de scurtă durată
- 2 Centre Întreținere și Coordonare
Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt: Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.
Sursa de finanțare pentru această secțiune este asigurată din Programul Transport, în valoare de 37,48 miliarde lei cu TVA (aproximativ 6 miliarde de euro).
”Vom face în așa fel încât celelalte avize necesare, precum și Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să se finalizeze cât mai repede, astfel încât să ne ținem de promisiunea de a avea licitația începută anul acesta”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Documentaţia pentru lansarea licitaţiei necesare proiectării şi execuţiei secţiunii de autostradă Miercurea Nirajului – Leghin va fi elaborată după aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.
Trosonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ este împărțit în trei secțiuni:
– Secțiunea 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km);
– Secțiunea 2 Miercurea Nirajului – Leghin (159 km);
– Secţiunea 3 Leghin – Târgu Neamţ (30 km).
CITEȘTE ȘI:
Comentați?