transport
Home Administrare flote Carburanţi Transportatorii cer reluarea schemei de rambursare a supraaccizei

Transportatorii cer reluarea schemei de rambursare a supraaccizei

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaccizei, după ce preţul motorinei a crescut cu 20 de bani în perioada 29 august – 15 septembrie 2017.

Transportatorii atrag atenţia că, dacă nu vor putea recupera o parte din acciză, vor creşte tarifele pentru transportul de persoane şi mărfuri.

„UNTRR reia ideea ca Guvernul României să se preocupe de creşterea atractivităţii alimentării cu motorină în România, pentru ca majorarea accizei să nu producă efecte asupra populaţiei, aceasta neputând deduce TVA, şi asupra transportatorilor rutieri ce operează rute interne, care, dacă nu vor putea recupera parte din acciza, vor creşte obligatoriu tarifele pentru populaţie pentru transport persoane şi mărfuri, iar comercianţii vor specula aceste momente şi vor adăuga majorări suplimentare la raft”, spun transportatorii.

Conform calculelor UNTRR, în urma majorării accizei la carburanţi, costul motorinei în România va ajunge la 0,89 euro/litru fără TVA, nivel mult mai ridicat decât în ţările din jur. În România acciza este de 330 euro/1.000 litri, la fel ca în Luxemburg, iar TVA de 19%, apropiat de 17% din Luxemburg, iar pentru a creşte volumul de vânzări de carburant, România ar trebui să ramburseze TVA într-o manieră simplă şi predictibilă tuturor utilizatorilor profesionişti.

„Creşterea accizei cu 7 eurocenţi, fără o majorare a preţului, ar fi fost tehnic posibilă ţinând cont că în România motorina şi benzina sunt mai scumpe cu 5 eurocenţi per litru faţă de alte state europene cu producţie de petrol, dar era puţin probabil ca petroliştii să absoarbă această majorare de cost şi să îşi reducă marjele comerciale, în loc să transfere acest cost suplimentar imediat către clienţi”, subliniază reprezentanţii UNTRR.

În condiţiile actuale, aceştia spun că transportatorii rutieri români care merg în Germania vor alimenta în Austria, unde TVA de 20% este uşor recuperabil, iar preţul motorinei fără TVA va fi mai mic decât în România (conform cifrelor oficiale nivelul este de 0,88 euro/litru fără TVA, dar în realitate există motorină chiar şi mai ieftina cu 2-4 eurocenţi pe litru la staţii publice)..

Totodată, UNTRR menţionează că transportatorii rutieri români care merg în Italia vor alimenta motorina în Slovenia, de unde se recuperează TVA de 22% şi acciza de 10 eurocenţi per litru, costul ajungând să fie de 0,78 euro/litru după recuperarea TVA şi a accizei suplimentare. Cei care merg în Bulgaria şi Grecia alimentează în Bulgaria, iar transportatorii rutieri care fac transport extracomunitar alimentează în ţările vecine — Serbia, Moldova, Ucraina, iar transportatorii din România de lângă frontiere alimentează în ţările învecinate, la fel şi firmele care operează curse cu destinaţii în apropiere de frontiere.

„În Ungaria, deşi preţul la pompa este mai mare decât în România, prin recuperarea TVA de 27% la 60 de zile, fără nicio zi întârziere, şi a accizei suplimentare — între 2 şi 5,5 eurocenţi per litru (la fiecare 6 luni în Ungaria aceste cifre pot varia între 2 — 3,5 — 5,5 eurocenţi per litru, la fel ca şi valoarea accizei care este de 358 euro/1000 litri când preţul barilului de petrol este peste 50 dolari şi 390 euro când preţul barilului de petrol este sub 50 dolari), preţul final rămâne 0,86 euro/litru, mai scăzut cu 4 cenţi decât în România”, arată UNTRR.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piața petrolului
Carburanţi

Piața petrolului va reveni pe surplus la finalul anului, dar deficitul de motorină menține riscul de scumpiri și penurie

Piața petrolului va traversa un moment de cotitură la finalul anului 2026,...

petrolul
Carburanţi

Petrolul Brent scade sub 92 de dolari/baril, însă prognozele pe termen lung rămân volatile

Prețul petrolului a înregistrat o nouă scădere marți dimineața, determinând cotațiile principalelor...

carburanți
Carburanţi

Consumul de benzină și motorină s-a redus drastic în septembrie. Afacerile din comerțul cu carburanți au scăzut cu 5% în ritm anual

Datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate...

Cotația petrolului
Carburanţi

Cotația petrolului Brent a coborât sub pragul de 94 de dolari/baril joi dimineață

Cotația petrolului Brent a înregistrat o nouă scădere joi dimineață, coborând la...