camioane
Home Transporturi Transportatori din 15 ţări se declară împotriva Directivei privind detaşarea lucrătorilor

Transportatori din 15 ţări se declară împotriva Directivei privind detaşarea lucrătorilor

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a semnat o Declaraţie comună, împreună cu alte 14 asociaţii ale transportatorilor rutieri din Uniunea Europeană, împotriva aplicării Directivei privind detaşarea lucrătorilor care efectuează operaţiuni de transport internaţional în spaţiul UE.

Documentul a fost parafat cu asociaţii de transportatori rutieri din: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Spania.

UNTRR alături de celelalte asociaţii semnatare ale Declaraţiei comune nu sunt de acord cu propunerea Comisiei Europene pentru o Lex Specialis, care presupune ca transportul internaţional (tranzit, transport bilateral şi transport intracomunitar „cross-trade”) să fie subiect al Directivei privind detaşarea lucrătorilor şi care intenţionează să creeze numai o derogare marginală.

„Aplicarea Directivei privind detaşarea lucrătorilor la toate transporturile internaţionale în care lucrători hipermobili traversează frontierele în fiecare zi, contravine raţiunii directivei în sine, deoarece intenţia a fost de a aplica regulile de detaşare angajaţilor care lucrează luni sau ani pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care şoferul lucrează în mod obişnuit”, spun reprezentanţii UNTRR.

Aceştia menţionează că regulile de detaşare sunt astfel inaplicabile pentru angajaţii care lucrează la nivel de zile sau chiar ore în diferite state membre.

UNTRR apreciază că aplicarea Directivei privind detaşarea lucrătorilor nu va putea fi implementată din cauza provocărilor administrative ridicate şi complexe pe care le provoacă.

„Directiva va impune aplicarea numeroaselor legislaţii naţionale la un salariu lunar — autorităţile de control şi companiile vor trebui să lucreze cu până la 20 de legislaţii naţionale diferite, în funcţie de ţările unde operează în fiecare lună, cu până la 50 de salarii minime diferite pe legislaţie, în funcţie de vechimea şoferului, de camion, de mărfurile transportate”, notează Uniunea Transportatorilor.

În schimb, aplicarea Directivei privind detaşarea lucrătorilor la transportul internaţional nu ar asigura o Piaţă Unică mai puternică, iar propunerea va diminua potenţial creşterea în UE, deoarece va creşte costurile operaţiunilor de transport internaţional şi, astfel, va duce la o scădere a comerţului transfrontalier.

În viziunea UNTRR, acest lucru ar slăbi piaţa unică şi ar afecta negativ situaţia financiară generală şi ratele de ocupare a forţei de muncă din Uniunea Europeană.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 3,6% în primele 5 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

Mobilitate urbană
Transporturi

Mobilitate urbană. Schimbarea radicală din 2027 care va decide unde merg banii pentru transport

Comisia Europeană face un pas decisiv către uniformizarea politicilor de transport prin...

Constanța
Transporturi

Cele mai mari porturi maritime pentru operarea vehiculelor. Unde se plasează portul Constanța?

Topul celor mai mari porturi europene după volumul de autovehicule procesate în...

bacul
Transporturi

Trecerea cu bacul între Zimnicea şi Sviştov (Bulgaria), suspendată începând de miercuri

Trecerea cu bacul între Zimnicea (România) şi Sviştov (Bulgaria) a fost suspendată...