Timp de o lună avem la îndemână un BMW X1 pe care l-am plimbat peste tot. O mașină care ne-a convins că ar fi una dintre cele mai bune opțiuni pentru o mașină premium, pentru patru anotimpuri, în orice condiții de drum și de împărțit cu familia.
Deseori nevoile de transport ale unei persoane în cadrul unei companii includ atât drumuri urbane cât și extraurbane, la distanțe mari, în orice condiții meteo. Astfel, fie iarnă fie vară, o persoană desemnată să reprezinte o companie trebuie să facă prezentări oriunde este nevoie. Dar sunt mai greu de găsit vehiculele care să fie atât de adaptabile.
Un design mai altfel
După o primă generație în care mulți au contestat spațiul interior, BMW a răspuns printr-o platformă nouă, bazată pe un vehicul cu tracțiune față, ceea ce a dus la o schimbare a proporțiilor caroseriei. Drept rezultat, X1 are o alură mai mult de hatch-back decât de SUV, ceea ce îl avantajează.
Confortul bavarez
La drumuri lungi sau scurte, cursa lungă a suspensiilor este binevenită pentru atenuarea denivelărilor. Jantele mari în schimb, cu anvelope run-flat, preiau destul de dur gropile și, mai ales denivelările scurte cu muchii ascuțite gen șine de tramvai sau capace de canal, cum se întâlnesc peste tot.
Relaxare la drum
Motorizarea de doi litri cu 150 CP a fost o delectare. Mulțumită transmisiei automate cu opt trepte, în nicio situație mașina nu a fost prinsă pe picior greșit în vreo depășire sau la o plecare de la semafor. Partea plăcută este că toate se întâmplau rapid, parcă fără niciun efort din partea mașinii. Iar, la drum lung, la viteze de autostradă, motorul toarce pe la 2000 rpm.
costuri de exploatare totale: 0,66 RON/km | |
Calculație pentru 100.000 km și 3 ani | |
Costuri combustibil* | 31.000 RON |
RCA/an | 600 RON |
Rovinietă/an | 123 RON |
Casco/an | 11.050 RON |
Întreținere 100.000 km/3 ani | 0 RON |
*consum măsurat x 5 ron/litru x 1000 |
Cum merge
În oraș:Confortabil și agil
Chiar dacă nu este cel mai rapid din familie, se descurcă binișor la strecuratul prin trafic și găsitul locurilor de parcare. Poziția mai înaltă la volan permite o vizibilitate mai bună la ieșirea de pe străduțele laterale în bulevarde.
Pe șosea: Rapid și stabil
Ca orice BMW care se respectă, X1 are o ținută bună de drum. Împins la limită subvirează, dar ESP-ul își face bine datoria, dar fără să exagereze prin tăierea brutală a cuplului transmis roților.
Pe autostradă: În liniște și economie
Cilindreea își spune totuși cuvântul și cele peste 1,7 tone ale mașinii au tributul lor. La peste 130 km/h consumul este în jur de 7 l/100 km. În schimb confortul interior este la nivel foarte ridicat.
Tehnologii la bord:
După cum ne-am așteptat, BMW este bine garnisit cu tot felul de dispozitive și accesorii pentru a face viața la bord mai ușoară sau mai sigură. Surprinzător, navigația este destul de precisă deși am fost pe drumuri unde cu greu puteam numi șoseaua națională DN7D ca fiind altceva decât un drum prăfuit de țară, lat cât o mașină și circulat de căruțe.
Am apreciat în mod deosebit cele trei setări ale grupului motopropulsor (Eco Pro, Normal și Sport) care modifică radical comportamentul mașinii. O particularitate plăcută a mărcii este aceea că, și atunci când se află în modul Eco Pro, la apăsarea fermă a accelerației trece brusc în mod sport oferind maximul de putere și cuplu pe care le-ar putea oferi. La urma urmei, dacă mergeți la drum întins și aveți de făcut o depășire nu vreți să trebuiască să apăsați pe butoane înainte de a apăsa pe accelerație.
întreținere și service
Din 2007, toată gama BMW beneficiază standard de pachetul de service gratuit (BMW Service Inclusive) pentru 5 ani sau 100.000 km. Pachetul poate fi suplimentat cu BMW Service Inclusive Plus care include schimbarea discurilor de frânare, plăcuțelor și discului de ambreiaj (pentru versiunile cu transmisii manuale) și poate fi extins până la 10 ani sau 200.000 km. În plus, clienții pot opta pentru sistemul BMW Repair Inclusive care prelungește cu 3 ani garanția mașinii, în limita a 200.000 km. Dacă vreți să prelungiți pachetele de întreținere până la 200.000 km sau 10 ani, costul pachetelor vor fi de 1090 Euro plus TVA pentru cel de întreținere sau de 3850 fără TVA pentru cel în care vi se vor schimba și discurile plus plăcuțele de frânare, lamelele ștergătoarelor și discul de ambreiaj.
fișă tehnică – BMW X1 – 1.8d xDrive | |
Dimensiuni | Valoare |
Lxlxh (m) | 4.44×1.82×1.59 |
Ampatament (m) | 2,67 |
Ecartament față/spate (m) | 1,56 x 1,56 |
Număr de uși | 5 |
Nr. Locuri | 5 |
Masă proprie/maximă (kg) | 1643/2135 |
Sarcină remorcabilă (kg) | 600 |
Volum portbagaj min/max (m3) | 505/1550 |
Rezervor (litri) | 51 |
Anvelope de serie | 255/55 R17 |
Grup motopropulsor | |
Tip motor/nr. cil/disp. | TD/L4/trans |
Cilindree (cmc) | 1995 |
P. Max/rpm (CP) | 150/4000 |
Cuplu max/rpm (Nm) | 330/1750 |
Cutie de viteze (tip, nr. rap) | Auto, 8 |
Tracțiune | Integrală |
Performanțe și consum | |
Demaraj 0 – 100 km/h (s) | 9.3 |
Viteză maximă (km/h) | 204 |
Consum urban/extra urban/mixt declarat (l/100 km) | 5,5/4,3/4,7 |
Emisii CO2 (g/km) | 124 |
Legendă: TD = turbodiesel; TB = turbo benzină; B = Benzină; H = Hibrid; E = Electric; Auto = automată; Man. = manuală |
DATE TEHNICE MĂSURATE | |
Dimensiuni | Valoare |
Masă în condiții de test | 1762 |
Performanțe și consum | |
Demaraj 0 – 100 km/h | 9,2 |
Frânare autoturism gol | 40.9 m |
Autoturism încărcat/rece | 44,8 m |
Viteză maximă (km/h) | 202 |
Consum urban/extra urban/mixt | 7,2/6,3/6,2 |
PLUSURI
Este una dintre cele mai bune variante pentru o mașină premium, pregătită pentru orice fel de drum, în orice condiții meteo și care să asigure atât confort, cât și imagine la care se adaugă utilitatea unui portbagaj foarte generos, de până la 500 de litri. Fie că este necesară pentru deplasări în interes de serviciu pentru prezentări legate în toată țara, cu bagaje pentru patru persoane și materiale de promovare pentru o săptămână, fie pentru utilizare personală în concedii cu familia, BMW X1 1.8 xDrive este tot ce aveți nevoie. Iar prețul de pornire, de 29.150 euro fără TVA, este rezonabil pentru clasa sa.
MINUSURI
Deși are un preț de pornire destul de bun pentru un cross-over de 150 CP turbodiesel, BMW X1 va fi destul de costisitor dacă se adaugă opțiuni. Numai cutia de viteze automată este 1697 Euro plus TVA, iar farurile cu LED-uri 1069 Euro plus TVA. Prin urmare, dacă începeți să puneți mai multe dotări, cum era vehiculul de test (trapă panoramică din sticlă, suspensii adaptive, , tapițerie din piele etc) veți putea ajunge să plătiți peste 50.000 de euro cu tot cu TVA pe mașină. În plus, pe parcursul testului, am constatat că un consum real mediu ar fi la aproximativ 6,6 l/100 km ceea ce ar ridica destul de mult costurile de exploatare.
VERDICT
Dacă aveți nevoie de o mașină Premium pentru o persoană cu funcție de conducere, polivalentă, confortabilă și utilă, X1 este o opțiune foarte bună, mai ales cu varianta de motorizare de 150 CP, cu transmisie automată. Aceasta costă 38.361 euro, cu tot cu TVA și destule dotări.
Comentați?