Advertisement

kia niro
Home Piaţa auto Autoturisme Test KIA NIRO HEV. Mărunțiș

Test KIA NIRO HEV. Mărunțiș

Poți fi partizan al benzinarelor mari, atmosferice, al celor mici, supraalimentate, al dieselurilor cu cuplu uriaș sau al electricelor, dar trebuie să recunoști un lucru: full hybridul este fix ceea ce trebuie și pentru mediu, și pentru portofel! Mi-a demonstrat-o (a câta oară?) a doua generație Kia Niro HEV.

Nici măcar nu e o problemă de gusturi aici. Este o chestiune elementară. Se ia un motor termic, se eficientizează la extrem, i se adaugă un motor electric care să recupereze pierderile la decelerare, o baterie minusculă, care să înmagazineze aceste pierderi sub formă de curent electric, pe care să-l folosească la propulsarea mașinii și pentru alimentarea subansamblurilor când motorul termic e ineficient. Unde mai pui că nici nu duci grija prizei de curent. Poate părea prea frumos ca să fie adevărat, așa că le iau pe rând, ca să-ți dovedesc că așa ar trebui să arate viitorul.

În cazul Kiei Niro HEV, motorul termic chiar este eficientizat la extrem. În primul rând, nu-l vei găsi decât la sistemele hibridizate, fiind proiectat special pentru acestea. Pentru prima oară în istorie, alătură câteva sisteme și principii destinate scăderii consumului: injecția directă, EGR cu răcire, funcționarea în ciclul Atkinson și cursa lungă combinată cu alezajul mic. În plus, un radiator montat pe traseul evacuării „plimbă“ lichidul de răcire prin calea gazelor de eșapament, grăbind încălzirea acestuia. Astfel, se evită funcționarea la rece, cu amestec bogat. Iar acum, odată cu a doua generație Niro, i-a fost crescut și raportul de comprimare, de la 13:1 la 14:1. Toate cele de mai sus ameliorează puternic eficiența. Sigur că 105 CP dintrun 1.6 atmosferic  nu pare deloc spectaculos. Dar GDI-ul nu lucrează singur.

Kia Niro

I se alătură un motor electric de 43 de cai, montat între el și transmisie. Poate interveni oricând, dar o face mai ales la viteze mici, când vilbrochenul se învârte de multe ori pe kilometru, motorul termic devenind neeficient. Și mai face ceva. Preia complet rolul marșarierului, pentru ca transmisia cu ambreiaj dublu să scape de treapta pentru mers înapoi (și de greutatea suplimentară adusă de aceasta), rămânând doar cu șase trepte pentru mers înainte. A, și încă ceva. Când eliberezi accelerația, se folosește de inerție pentru a încărca bateria. Când apeși frâna ușor, motorul electric economisește discurile și plăcuțele, acționând el însuși ca o frână. Astfel, inerția încarcă bateria, iar sistemul de frânare nu se uzează, deci nu poluează eliminând particule sau căldură în aer. Unde se duce energia recuperată? Firește, în baterie. Într-una mică, de tip Li-Ion polimer, de 1,32 kWh, cu 128 de celule grupate în patru module. Fiecare celulă funcționează la 3,75 V, așa că tensiunea întregii baterii este de 240 V. Stă sub șezutul banchetei și cântărește doar 33 kg, față de cele 117 ale bateriei PHEV-ului și 457 ale versiunii electrice. Mai mult, dintr-o baterie de Niro PHEV poți face opt baterii de full hybrid, iar din una de Niro Electric, 50 de hibrid. Deci, de până la 50 de ori mai puține resurse irosite!

Doar două moduri de rulare, selectabile de la butonul de pe volan, stau la dispoziția șoferului: Eco și Sport. Grafica funcționării sistemului hibrid este dinamică și extrem de sugestivă.

Bun. Am stabilit, deci, că hibridul full economisește o mulțime de resurse și își canalizează toate sistemele pentru scăderea consumului. Kia promite chiar un consum de 4,3 l/100 km în oraș și de 3,8 în afara localității. Să fie oare real? Ca să verific, am luat un Niro HEV de la importator și am făcut o tură prin București, apoi o a doua pe drumuri comunale și pe DN1. Mi-am ales bine ziua. 25 iulie a fost cea mai călduroasă zi din an, cu 42°C la prânz. O temperatură extremă, la care și bateria, și motorul, și habitaclul se răcesc greu, deci stresul la care e supus sistemul hibrid este mare. Am activat climatizarea la 23, apoi la 22°C (când n-a mai făcut față), în modul Driver Only. Este un mod specific mărcilor Kia și Hyundai, care răcește doar locul șoferului, economisind energia. Am selectat modul de rulare Eco (pe lângă el fiind disponibil doar Sport), am condus legal. Adică, am mers cu cel mult 10 km/h (indicați de vitezometru) peste viteza maximă legală.

Kia Niro

Ce-am aflat? Că pe principalele bulevarde din București, între orele 11.00 și 12.00, pe distanța a 24 km, consumul a fost de 5,0 l/100 km. Se putea obține și mai puțin, firește, dacă temperatura exterioară era mai mică și dacă roțile erau cele standard, ale exemplarului meu fiind 225/45 R18. Sau mai mult, dacă făceam testul la o oră de vârf. De exemplu, în 2017, cu prima generație Niro, pe o temperatură de 10°C, la oră de vârf, prin blocaje, consumul prin București a fost de 5,5 l/100 km, iar între orele 11 și 12, am obținut valoarea ireală de 3,7 l/100 km. Diferența în favoarea primei generații este dată de temperatura exterioară, care mi-a permis să merg fără aer condiționat cuplat. Iar valorile astea relevă un adevăr de netăgăduit: hibridul este aur în oraș, unde vitezele sunt mici, iar accelerările, decelerările și perioadele moarte petrecute la semafor se succed continuu.

Kia Niro

Dar în afara orașului cum se descurcă? Pentru asta, l-am scos la o tură pe DN1 și pe șoselele adiacente, în aceleași condițiile de utilizare și de temperatură exterioară de mai sus. Ei bine, după 70 km, consumul mediu extraurban a fost de 4 l/100 km.

În sfârșit, am făcut o tură și pe autostrada A3, dus-întors, cu pilotul automat setat la 130 km/h. Consumul
mediu cumulat a fost de 7 l/100 km, dovedindu-se astfel că viteza mare și constantă nu este prietenă cu propulsia hibridă. Cu toate astea, scăderea vitezei la 100 km/h a relevat un consum de 5,2 l/100 km.

RECOMANDARE FLOTĂ

Hibridul full este cea mai puțin poluantă tehnologie posibilă, atât în faza de fabricare, cât și în cea de exploatare. Unde mai pui că te și scutește de stresul căutării unei prize libere.

TEST DE CONSUM

Cele două trasee pe care echipa noastră le-a ales pentru testele de consum AutoExpert sunt reprezentative pentru circulația urbană și extraurbană. În oraș, am ales cele mai mari bulevarde din București, iar ora de plecare în aceste teste este, invariabil, 11.00. Astfel, nu prindem nici cea mai mare aglomerație, nici cea mai liberă perioadă a zilei. Pentru testul extraurban, am ales un traseu format din porțiuni de drum național și sătesc. Nu depășim vitezele legale, dar nici nu pierdem vremea pe șosea. Pe scurt, conducem normal, fără exagerări în niciun sens. În funcție de perioada zilei (și chiar a anului), precum și de stilul de conducere abordat, consumurile vor varia.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2023)

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Drumul Expres Brăila – Galați va fi deschis circulației în luna mai 2024

 

Topul judeţelor şi domeniilor cu cele mai mari salarii. Analiză eJobs

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autoturisme

Lansarea noului model auto MG ZS HEV+ în România. Inovație, design modern și fiabilitate garantată

MG Motor România anunță lansarea oficială a noului model SUV, MG ZS...

Subaru Crosstrek
Autoturisme

Subaru Crosstrek. Trekking pe patru roți

Aveți nevoie de un vehicul compact care să facă față inclusiv pe...

AutoturismeIndustrie auto

Parcurile auto din România: oferte și tendințe

Parcuri auto din România: oferte și tendințe. Piața autovehiculelor rulate a devenit...

AutoturismePiaţa auto

Noul Fiat 600 este disponibil în România

FIAT revine în segmentul B cu noul Fiat 600. Supranumit fratele mai...