ştampila
Home Administrare flote Juridic Ştampila nu este obligatorie nici la vamă

Ştampila nu este obligatorie nici la vamă

Ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice nu este obligatorie, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.

Astfel, începând cu 30 iulie 2017, fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum şi entităţilor fără personalitate juridică ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia.

Măsura este inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 507 din 30 iunie 2017 şi se aplică începând cu data de 30 iulie 2017.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ridesharing
JuridicTransporturi

Extinderea serviciilor de ridesharing în zonele metropolitane și la aeroporturi. Proiect legislativ

Un grup de 25 de parlamentari a înregistrat la Senat o propunere...

RO-Wallet
Juridic

Permisul de conducere și buletinul se mută pe telefon. Când se lansează aplicația RO-Wallet?

Românii vor putea avea permisul de conducere și actul de identitate direct...

emisiile
Flotă verdeJuridic

Pactul franco-german privind emisiile auto din 2035, respins de o parte din statele UE

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) contestă poziția comună adoptată de Franța...

Pachetul Auto
Industrie autoJuridic

”Pachetul auto” în Parlamentul European: Relaxarea țintelor de CO2, „Made in EU”, electrificarea flotelor corporative

Parlamentul European pregătește terenul pentru o revizuire majoră a politicii sale în...