Advertisement

soferi
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Somnolenţa la volan. 5 sfaturi ca să nu adormi în timpul condusului

Somnolenţa la volan. 5 sfaturi ca să nu adormi în timpul condusului

Somnolenţa la volan este prima cauză a accidentelor mortale pe autostrăzi, în condiţiile în care un accident  din trei este atribuit oboselii, potrivit unui studiu al Asociaţiei companiilor franceze de  autostrăzi. Iată 5 sfaturi ca să nu adormi  în timpul condusului.

Oboseala şi nevoia anormală de a dormi reprezintă, prin urmare, un pericol real, deoarece ele pot să  apară fără semne de avertizare precum căscat, frisoane, torticolis … În consecinţă, trebuie luate mai  multe măsuri de precauţie pentru a evita o catastrofă.

1. Fără „datorii” de somn. În primul rând, şoferii nu trebuie să acumuleze „datorii” în ceea ce priveşte  somnul: dacă nopţile anterioare au dormit mai puţin, oboseala este reală şi este mai bine să se  odihnească, chiar dacă aceasta înseamnă amânarea plecării în vacanţă cu o jumătate de zi sau cu o  zi.

2. Trezire la ora obişnuită. Apoi, nu trebuie să plece prea devreme. Ani de zile, s-a recomandat automobiliştilor să plece între orele 03.00 şi 05.00 dimineaţa pentru a evita blocajele de trafic. Un fals „sfat bun”, pentru că dacă în  mod obişnuit aceştia se ridică din pat la ora 07.00 sau 08.00, trezirea prematură îi privează de două  până la cinci ore de somn, ceea ce le reduce vigilenţa şi creşte riscul de somnolenţă. Este ideală  trezirea la ora obişnuită pentru a beneficia de o noapte completă de somn.

 

CITEȘTE ȘI: Companiile de închirieri auto, obligate să introducă toate taxele în preț

 

3. Pauză  la fiecare două ore. Trebuie, de asemenea, urmate sfaturile serviciilor de securitate rutieră şi a face o indispensabilă pauză  la fiecare două ore. Aceasta trebuie să cuprindă trei etape succesive.
– În primul rând, un timp de odihnă, chiar şi numai câteva momente, cu capul pe braţele sprijinite pe  volan şi cu ochii închişi. Pe timpul zilei, să se poarte „ochelari de somn”, pentru a plonja în  întuneric.
– Apoi, urmează expunerea la lumină – ieşirea din maşină şi câteva minute de activitate fizică. Ideal este  să se parcheze maşina un pic mai departe de benzinărie sau de magazin pe autostradă pentru a merge  pe jos o porţiune de drum pentru a ajunge la ele.
– În cele din urmă, pauza trebuie să se încheie cu o gustare pe bază de proteine şi nu de zaharuri, care  devin, câteva zeci de minute mai târziu, responsabile de revenirea oboselii. Astfel, este mai potrivit un  sandviş cu şuncă şi cu brânză decât un baton de ciocolată sau chipsuri. Se recomandă ca această  gustare să fie consumată la lumină (dacă este noapte, cel mai bine este de a rămâne într-un magazin  iluminat pentru consumaţie decât a mânca în întunericul din parcare). De asemenea, este  recomandabil să se bea cafea, care va da un impuls de aproximativ două ore.

 

CITEȘTE ȘI: Ochelari anti-somnolență pentru șoferi. Cât costă

 

4. Evitarea alcoolului. Şi mai presus de toate trebuie evitat alcoolul, care este un inductor al somnului şi nu trebuie consumat în ziua plecării şi nici pe drum. Chiar dacă nu depăşeşte doza tolerată de lege, alcoolul accentuează, la masa de prânz, vârful de somnolenţă care apare la începutul după-amiezei între orele  13.00 şi 15.00. De altfel, şoferii nu trebuie să ezite să se odihnească după masa de prânz pentru a le  trece somnolenţa.

5. Fără abuz de ochelari de soare. În final, un sfat care poate părea ciudat este să nu se abuzeze de ochelarii de soare, pentru că lumina  are calitatea de a ne ţine treji. Se recomandă ca ochelarii de soare să nu fie purtaţi atunci când nu este nevoie (sunt ţinuţi la ochi uneori din reflex), deoarece pot facilita somnolenţa.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

GSR2
Siguranţă rutieră

Regulamentul general de siguranță: Mașini mai sigure, dar posibil mai scumpe

În conformitate cu Regulamentul general de siguranță, din luna iulie 2024, mașinile...

MAE
Siguranţă rutieră

MAE: Recomandări privind trecerea frontierelor bulgare pentru perioada 20 iulie – 15 septembrie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în...

Autostrada A3
Siguranţă rutieră

Trafic închis pe Autostrada A3, în perioada 18-19 iulie. Rutele alternative

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că în...

antidrog
JuridicSiguranţă rutieră

Guvernul modifică Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră. Testele antidrog și returnarea permiselor

În ședința de joi, Guvernul va modifica Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa...