Advertisement

ridesharing
Home Administrare flote Asigurări Şoferii nu vor mai fi obligaţi să prezinte Cartea Verde la intrarea în Marea Britanie și Muntenegru

Şoferii nu vor mai fi obligaţi să prezinte Cartea Verde la intrarea în Marea Britanie și Muntenegru

Şoferii din România nu vor mai fi obligaţi, din data de 2 august, să prezinte Cartea Verde la intrarea în Muntenegru şi Marea Britanie, a transmis Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

„Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1358 2021/11145 a Comisiei din 30 iunie 2021 privind aplicarea Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului începând cu data de 02 august 2021, autorităţile din statele membre UE şi cele din Andorra, Bosnia şi Herţegovina, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Elveţia se vor abţine de la controlul asigurării de răspundere civilă pentru autovehiculele înmatriculate/înregistrate în Marea Britanie şi Muntenegru”, se arată în comunicat.

Totodată, în mod reciproc, autorităţile din Marea Britanie şi Muntenegru trebuie să procedeze la fel pentru autovehiculele înmatriculate/înregistrate în statele membre UE şi cele din Andorra, Bosnia şi Herţegovina, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Elveţia începând cu aceeaşi dată.

Cu toate acestea, sunt permise controale nesistematice ale acestei asigurări efectuate de autorităţile competente, cu condiţia să nu fie discriminatorii şi să aibă loc în cadrul controalelor care nu urmăresc exclusiv verificarea asigurării.

Pe lângă eliminarea controlului obligatoriu al asigurării RCA, în cazul automobiliştilor români asigurările RCA emise de asiguratorii care au dreptul să practice această formă de asigurare pe teritoriul României vor avea acoperire, în mod obligatoriu, în baza unei prime unice inclusiv pe teritoriul celor două state.

Biroul Asigurătorilor din România recomandă totuşi automobiliştilor să aibă asupra lor Cartea Verde emis pe suport hârtie chiar şi în cazul în care călătoresc în statele pentru care controlul acestui document nu mai este obligatoriu.

BAAR este o asociaţie profesională, de drept privat, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (asigurători RCA) şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de
informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege.

 

CITEȘTE ȘI:

Opt oferte pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii Bucureşti, între A1 şi DN 5

CNAIR reabilitează 4 poduri peste Prut și construiește unul nou, la Ungheni

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...

auto
Asigurări

Piaţa poliţelor auto a crescut, anul trecut, la 13 miliarde de lei

Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto, RCA şi Casco, s-a situat...

tarifele RCA
Asigurări

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 septembrie 2024

Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septembrie 2024,...

casco
Asigurări

Aproximativ 2.000 de notificări de daune în baza polițelor CASCO ca urmare a furtunii de săptămâna trecută

Ca urmare a furtunii de săptămâna trecută, companiile de asigurare membre ale...