Advertisement
codul penal
Home Administrare flote Juridic Se schimbă din nou Codul Penal. Modificările privind circulația rutieră

Se schimbă din nou Codul Penal. Modificările privind circulația rutieră

Se schimbă din nou Codul Penal. Proiectul de modificare a fost lansat in dezbatere publică de Ministerul Justiției, după ce mai multe articole au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României (CCR).

Potrivit Ministerului Justiției, după ce Codul Penal a intrat în vigoare în februarie 2014, Curtea Constituţională a admis mai multe excepţii de neconstituţionalitate a unor texte din Cod, astfel încât se impune operarea unor intervenţii legislative prin care să se realizeze punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale. Totodată, CCR a pronunţat şi decizii de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate referitoare la unele dispoziţii din legi speciale în materie penală (Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor) şi execuţional penală (Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), decizii care, de asemenea, nu au fost urmate de intervenţii legislative pentru punerea în acord cu Constituţia.

În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, sunt două propuneri de modificare a Codului penal.

Astfel, la articolul 334, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

(2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (…)

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

O altă modificare din Codul Penal, propusă de Ministerul Justiției, prevede introducerea după articolul 336 a unui nou articol, articolul 336 (1), cu următorul cuprins: ”

Art. 336 (1). Consumul de alcool sau de alte substanţe ulterior producerii unui accident de circulaţie. (1) Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive, după producerea accidentului de circulaţie şi până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR: Lucrări de întreţinere pe 744 km din reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale

Şoferii nu vor mai fi obligaţi să prezinte Cartea Verde la intrarea în Marea Britanie și Muntenegru

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

amendă
Juridic

Cresc amenzile rutiere. MAI propune majorarea punctului de amendă de la 145 lei la 165 lei

Șoferii trebuie să se pregătesc pentru creșterea amenzilor rutiere, după ce secretarul...

măsurile fiscal-bugetare
FiscalitateJuridic

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare. Modificări de ultim moment

Guvernul a aprobat, luni, proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, după ce...

influenţa drogurilor
Juridic

Șoferii aflați sub influenţa drogurilor sau alcoolului nu vor mai putea conduce timp de 10 ani. Proiect

Un proiect legislativ destinat combaterii traficului de droguri prevede și interzicerea dreptului...

autoturisme
Juridic

Noile măsuri fiscale. Cum vor fi limitate cheltuielile cu autoturisme și consumul de carburați în instituțiile de stat

În cadrul Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare...