Advertisement

Craiova - Lugoj
Home Miscellanea Financiar Scădere de 8,8% pentru exporturile de mijloace de transport în primele 11 luni din 2020

Scădere de 8,8% pentru exporturile de mijloace de transport în primele 11 luni din 2020

Exporturile de mijloace de transport continuă să scadă pe fondul crizei generată de epidemia Covid-19, în primele 11 luni din 2020, valoarea FOB a acestora fiind de 27,6 miliarde de euro, mai redusă cu 8,81% comparativ cu perioada similară din 2019, arată datele publicate de Institutul National de Statistică (INS).

Din valoarea totală a exporturilor de mașini și echipamente pentru transport, 21,9 miliarde de euro au fost obținute în relația cu Uniunea Europeană, o valoare mai mică, la rândul ei, cu 6,9% comparativ cu rezultatul înregistrat în perioada ianuarie – noiembrie 2019.

Conform INS, exporturile de mijloace de transport au avut o pondere de 48,4% în totalul exporturilor României, menținându-se în continuare la cel mai ridicat nivel dintre toate grupele de produse.

Reamintim ca în primele 10 luni din 2020, exporturile de mașini și echipamente pentru transport scăzuseră cu 11%.

În ceea ce privește importurile CIF de mașini și echipamente pentru transport acestea au însumat, în primele 11 luni din 2020, aproximativ 27,2 miliarde de euro, în scădere cu 8,5% față de intervalul similar din anul precedent. Din această valoare, 20,9 miliarde de euro au fost bunuri importate din Uniunea Europeană, în scădere cu 8,4% comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Datele Statisticii arată ca importurile de mijloace de transport au avut o pondere de 37% în totalul importurilor naționale.

În aceste condiții, pe grupa de produse „Mașini și echipamente pentru transport”, România a înregistrat totuși un excedent al balanței comerciale, de 400 milioane de euro.

Potrivit INS, la finalul lui 2019, exporturile FOB de mașini și echipamente pentru transport au însumat 32,58 miliarde de euro, în creștere cu doar 1,6% comparativ cu anul precedent. Din această valoare, 26,6 miliarde de euro au fost obținute în relația cu Uniunea Europeană, în creștere cu 2,9% comparativ cu rezultatul înregistrat in 2018.

În aceeași perioadă, importurile CIF de mașini și echipamente pentru transport au însumat aproximativ 32,1 miliarde de euro, un avans de 1,8% față de 2018. Din total, 25,4 de miliarde de euro au fost bunuri importate din Uniunea Europeană, în creștere cu 1,6% comparativ cu anul precedent.

Conform datelor INS, la nivelul întregii economii, în primele 11 luni din 2020, exporturile FOB au însumat 57,1 miliarde euro, iar importurile CIF au totalizat 73,5 miliarde euro. Față de aceeași perioadă din anul precedent, exporturile din intervalul ianuarie – noiembrie 2020 au scăzut cu 11%, iar importurile, cu 7,7%. Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie – noiembrie 2020 a fost de 16,4 miliarde de euro, mai mare cu 908,7 milioane euro decât cel înregistrat în intervalul similar de anul trecut.

Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.

 

CITEȘTE ȘI:

Companiile chineze Baidu și Geely vor produce vehicule electrice inteligente

RAR își asigură RCA o flotă de aproape 700 de vehicule

Cod galben de ninsori abundente pentru sudul și sud-vestul țării

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Akcenta
Financiar

Ce companii au de câștigat din slăbirea EURO în 2024? Prognoza Akcenta

Economia globală a fost surprinzător de rezilientă în 2024, inflația de bază...

Exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 2,3% în primele 5 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 2,3% în primele 5...

M&A
Financiar

Investitorii strategici și-au menținut poziția dominantă pe piața de M&A din România

Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 124 de tranzacții...

AEO
FinanciarTransporturi

Facilitățile pentru companiile care dețin certificarea AEO se extind pe aria RO e-Transport

La 30 iunie 2024, a expirat perioada de grație pentru aplicarea de...