În perioada următoare, şase instituţii publice şi companii naţionale se pregătesc să organizeze licitaţii deschise pentru reînnoirea parcurilor auto proprii. În total, acestea intenţionează să achiziţioneze 343 de vehicule.
Prima pe lista noastră este Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” Mediaş, care intenţionează să cumpere prin licitatie electronică 40 autoturisme de teren pentru transportul personalului calificat din exploatările teritoriale şi departamentele societăţii.
Valoarea estimată a contractului este 2.875.745,30 lei (fără TVA), finanţarea fiind realizată din surse proprii.
Criterii de atribuire este cel mai mic preţ, iar ofertanţii trebuie să facă, în prealabil, dovada „experienţei similare cu obiectul prezentei achiziţii, prin raportare la contractele executate în ultimii 3 ani, având valoarea cumulată de minimum 2.875.745,30 lei, la nivelul unuia sau mai multor contracte, având ca obiect furnizarea de produse similare”.
Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente: este 3 mai 2017, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 4 mai 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, în SEAP, în data de 29 mai 2017.
La rândul său, Inspectoratul General al Poliţiei Române intenţionează să achiziţioneze, prin licitaţie, 222 de autovehicule, din care 194 de breakuri şi berline şi 28 de jeepuri.
Contractul este împărţit în 5 loturi şi are o valoare estimativă de 14,07 milioane de lei fără TVA, fiind finanţat de la bugetul de stat.
Potrivit IGP, criteriul de atribuire este cel mai mic preţ, durata contractului fiind de 120 de zile de la data atribuirii.
Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 24 aprilie 2017, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 2 mai 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, în SEAP, în data de 26 mai 2017.
Noile mijloace de transport vor fi destinate activităţilor operative din cadrul IGPR.
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu” intenţionează să-şi reînnoiască flota cu 10 vehicule prin intermediul unui contract de leasing operaţional. Maşinile sunt destinate deplasării personalului la punctele de lucru şi agenţiile companiei.
Contractul are o valoare de 1.901.554,20 lei şi este împărţit în două loturi: Lotul 1 (783.237 lei) – 3 autoutilitare N1 Break cu 5 usi si 5 locuri; Lotul 2 (1.118.317,20 lei): 7 autoturisme SUV – Sport Utility Vehicle (4X4) cu 5 usi si 5 locuri. Potrivit Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu, criteriul de atribuire este cel mai mic preţ.
Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 21 aprilie 2017, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 2 mai 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, in SEAP, in data de 3 mai 2017.
Şi Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sediul în Piatra-Neamt, are nevoie de vehicule pentru derularea activităţii, astfel că va organiza o locitaţie pentru achizitia de 6 autoturisme de clasa compactă (3 volume) si servicii de asigurare RCA aferente pentru 12 luni.
Valoarea estimată a contractului este de fără TVA: 738 350 RON fără TVA, sursele de finantare fiind cele proprii şi fondurile din Programul Operaţional Regional, Axa 12.
Criteriul de atribuire este cel mai mic preţ. Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 18 aprilie 2017, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 21 aprilie 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, in SEAP, in data de 18 mai 2017.
În ceea ce priveşte Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), instituţia intenţionează să organizeze două licitataţii.
Prima are ca obiect achiziţionarea a 15 autoturisme personalizate pentru efectuarea controlului în trafic. Contractul are o valoare de 1.021.008,40 lei, urmând a fi susţinut din fonduri proprii. Criteriul de atribuire este, şi în acest caz, preţul cel mai mic. Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 13 aprilie 2017, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 24 aprilie 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, în SEAP, în data de 19 mai 2017.
A doua licitaţie va fi organizată de ISCTR pentru cumpărarea unui număr de 32 autospeciale personalizate pentru efectuarea controlului în trafic. Valoarea estimată a contractului este de 4.320.000 (fara TVA), iar criteriul de atribuire este cel mai mic preţ. Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este 13 aprilie 2017, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, 24 aprilie 2017. Deschiderea ofertelor va avea loc, în SEAP, în data de 19 mai 2017.
Deşi nu fixat termenul pentru organizarea licitatiei, Administraţia Naţională Apele Române, sucursala Banat a făcut un anunţ de informare prealabilă pentru achiziţionarea a 18 vehicule. Contractul are o valoare estimată de 1.882.100 lei, fiind împărţit în 4 loturi: Lotul 1 – 5 autoturisme, 336.100 lei; Lotul 2 – 1 autovehicul pentru transport de persoane, 201.600 lei; Lotul 3 – 8 autoutilitare 1.176.400 lei; Lotul 4 – 4 ATV 750 4×4 cu echipament, 168.000 lei.
Data prevăzută pentru începerea procedurilor de atribuire este 20 aprilie 2017.
Comentați?