Cornetu – Tigveni
Home Infrastructură România are doar jumătate din bani pentru investiţiile în infrastructură

România are doar jumătate din bani pentru investiţiile în infrastructură

Investiţiile necesare în infrastructura de transport a României se ridică la peste 70 miliarde de euro, însă resursele disponibile până în 2030, sunt de numai 36 miliarde de euro, se arată într-un studiu realizat de compania Euler Hermes.

Potrivit documentului, infrastructura rămâne o piedică majoră pentru dezvoltarea transporturilor şi, în sens larg, a economiei naţionale, cu doar 800 km. de autostradă şi alţi 60 km previzionaţi a se inaugura în 2018.

Autorii studiului subliniază că, din punctul de vedere al calităţii, infrastructura este unul dintre factorii utilizaţi la stabilirea competitivităţii economiilor, cum ar fi şi Indexul Competitivităţii Globale al WEF, în care, în 2017, România a pierdut şase poziţii faţă de 2016, fiind clasificată pe locul 68 din 137 ţări.

„Din estimările recente, nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030 (conform Masterplanului de transport) sunt de 36 miliarde de euro. Soluţiile de finanţare ar fi utilizarea instrumentelor financiare, aşa cum sunt fondurile structurale, cât şi cele din Fondul European de Investiţii Strategice, precum şi utilizarea parteneriatului public-privat pentru o orientare mai bună a proiectelor către nevoile concrete de dezvoltare a economiei”, se arată în document.

Euler Hermes este o filială a Allianz şi oferă clienţilor săi business-to-business (B2B) servicii financiare care sprijină managementul creanţelor comerciale şi al lichidităţilor. Cu sediul principal în Paris, compania este prezentă în peste 50 de ţări, cu 6.050 de angajaţi.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Suplacu de Barcău – Chiribiș
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș va fi deschis de 1 decembrie

Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte din Autostrada Trasilvania...

rovinietei
FiscalitateInfrastructură

CNAIR: Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei este operațională de la 1 octombrie

Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei (https://etoll.ro) a fost...

Comarnic
Infrastructură

Centura Comarnic se deschide traficului rutier joi, 1 octombrie 2026

La aproape trei ani de la începerea lucrărilor, Centura Comarnic va fi...