Home Infrastructură Restricţii de circulaţie pe Autostrada A1

Restricţii de circulaţie pe Autostrada A1

Luni şi marţi, până la orele 18:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe cea de urgenţă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 285, din cauza lucrărilor de frezare şi asfaltare a părţii carosabile, a anunţat Centrul Infotrafic din IGPR.

Reparaţiile se vor efectua inclusiv pe timpul nopţii.

De asemenea, luni, până la orele 19:00, pe Autostrada A1 pe sensul de mers Deva către Sibiu, se execută lucrări de reparaţii a fisurilor din asfalt, fapt ce determină restricţionarea traficului pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 281 şi pe tronsonul 312 – 306.

Pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, din cauza lucrărilor de reparaţii efectuate la partea carosabilă, luni, până la orele 20:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă la kilometrul 475 şi pe tronsonul 489 – 479.

De asemenea, la kilometrul 471+300 de metri, pe sensul de mers către Nădlac, va fi restricţionat traficul pe banda a doua pentru a permite efectuarea lucrărilor de înlocuire a parapetului median.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare în zona lucrărilor, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere temporare montate în zonă, să semnalizeze din timp orice schimbare a direcţiei de mers şi să folosească luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

e-Mobility
Infrastructură

Autostrăzi cu stații de încărcare, panouri fotovoltaice și baterii. Ghidul e-Mobility RO Submăsura 2, în dezbatere publică

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului pentru...

Autostrada
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%

Pe Autostrada de Centură București A0, lucrările pe lotul Joița – Corbeanca,...

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

MTI a avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul care va conecta Rm. Vâlcea de A1 și DEx12

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat studiul de...

puncte de încărcare
Infrastructură

30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, vor fi instalate pe Autostrada Moldovei

Companiile PPC Blue România și Oscar Downstream au semnat contractul pentru instalarea...