Regimul fiscal aplicabil companiilor de transport

de Mihaela Iacob, Tax Manager, Accace



În România, cadrul fiscal general este aplicabil tuturor companiilor rezidente indiferent de domeniul de activitate, ceea ce este considerat un aspect pozitiv al sistemului fiscal românesc, de altfel destul de încărcat din punct de vedere birocratic şi cu multe zone gri din punct de vedere legislativ.

Astfel, principalele categorii de taxe, cum ar fi impozitul pe profit, TVA, impozitul pe venit, taxe locale, modalitatea de plată şi cotele de impozitare sunt aplicabile tuturor tipurilor de contribuabili, fără a exista diferenţe majore între diversele domenii de activitate. Într-adevăr, fiecare domeniu are specificul său, astfel încât şi zona fiscală poate aduce provocări specifice.

Companiile din domeniul auto care desfăşoară activităţi de transport marfă/persoane nu fac excepţie de la cadrul general fiscal, astfel că regulile de calcul al taxelor şi impozitelor prevăzute de Codul Fiscal le sunt aplicabile.

Ţinând cont de acest lucru, ne vom concentra doar pe câteva aspecte specifice industriei. În timp ce majoritatea companiilor întâmpină dificultăţi în stabilirea tratamentului fiscal corect al cheltuielilor şi al TVA aferente vehiculelor, pentru companiile din domeniul auto aceste aspecte sunt mai clare.

Codul Fiscal menţionează că sunt deductibile integral atât cheltuielile, cât şi TVA aferentă vehiculelor care îndeplinesc anumite condiţii: masa depăşeste 3.500 kg sau au mai mult de 9 locuri ori sunt folosite pentru transportul de persoane. Ţinând cont de aceste condiţii, companiile care desfăşoară activităţi de transport de marfă sau persoane nu ar trebui să întâmpine dificultăţi în a deduce cheltuielile sau TVA aferentă înregistrată în legatură cu vehicule, combustibil, taxe locale etc.

 

Metode de remunerare a şoferilor

Din practică, am observat că metoda de remunerare a şoferilor poate îmbrăca diverse forme, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei. Unele companii optează pentru varianta în care şoferii sunt angajaţi şi remuneraţi în baza unui contract de muncă.

De regulă, veniturile sunt structurate în venit salarial relativ scăzut completat de diurnă. Avantajele acestui aranjament ar fi următoarele:

  • Siguranţa unui venit minin şi posibilitatea de a beneficia de asigurări sociale pentru angajaţi
  • Probabilitate scăzută de a întâmpina discuţii contradictorii cu autorităţile fiscale

Dezavantajul ar consta într-un cost destul de ridicat din punct de vedere fiscal pentru companie. De asemenea, un alt aspect de care trebuie ţinut cont reprezintă limitările aplicabile nivelului diurnei care poate fi acordată angajaţilor. Diurna nu este impozabilă în anumite limite, expres menţionate de legislaţie, limite aplicabile diferenţiat pentru deplasări domestice sau internaţionale. Dacă nivelul diurnei depăşeste aceste limite, suma în exces ar trebui asimilată veniturilor salariale şi impozitată ca atare, ceea ce creşte povara fiscală finală.

Altă structură de remunerare întâlnită în practică este cea în care şoferii facturează compania de transport prin intermediul unui PFA sau al unei societăţi comerciale separate. Din punct de vedere fiscal, acest aranjament este, cel puţin la prima vedere, mai eficient, deoarece permite companiei de transport să ofere un onorariu mai mare comparativ cu un salariu şi se degrevează de toate obligaţiile fiscale, întrucât acestea cad în sarcina şoferului.

Totuşi, această structură poate fi contestată de autorităţile fiscale dacă se constată că nu se îndeplinesc criteriile de independenţă a activităţii prestate de şofer. Astfel, în cazul în care autorităţile fiscale consideră că aceste activităţi au un caracter de dependenţă, veniturile realizate vor fi asimilate salariilor şi impozitate ca atare.

Un impact financiar important pentru companiile de transport vor avea şi costurile cu accizele şi taxele locale pe mijloace de transport. Ca metodă de aplicare şi de calcul, aceste taxe se determină similar ca pentru orice altă companie.

Un aspect particular acestui domeniu ar fi faptul că societăţile pot beneficia de o schemă de ajutor de stat ce constă în restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Pentru a beneficia de acest tip de ajutor de stat, societăţile ar trebui să îndeplinească anumite condiţii:

  • Să fie licentiaţi să desfăşoare activităţi de transport
  • Deţin vehicule eligibibile, adică destinate transportului de mărfuri sau persoane
  • Alimentează de la staţii înregistrate şi care permit monitorizarea alimentărilor

Chiar dacă, în general, cadrul general fiscal este aplicabil şi companiilor de transport, specificul activităţii poate genera anumite dificultăţi în aplicarea corectă şi eficientă a legislaţiei fiscale, cum ar fi schema de remunerare a şoferilor, recuperarea accizelor, ceea ar putea conduce la o slabă gestionare a ieşirilor de numerar.

 

Profil de specialist

Mihaela Iacob, Tax Manager în cadrul Accace, are mai mult de 10 ani de experienţă în domeniul fiscal, de-a lungul cărora a lucrat cu companii din Big Four, axându-se pe proiecte legate de M&A internaţional, due diligence, preţuri de transfer şi tax review, acumulând o vastă experienţă în toate domeniile fiscale. Mihaela este consultant fiscal certificat şi membru ACCA.

 

Profil de companie

Având peste 550 de profesionişti în cadrul birourilor deschise în 13 ţări din Europa Centrală şi de Est, Accace reprezintă una dintre companiile de consultanţă şi externalizare de top din regiune. De-a lungul anilor, Accace a dobândit o experienţă remarcabilă, deţinând un portofoliu ce cuprinde peste 2.000 de clienţi, majoritatea companii internaţionale. În prezent, compania furnizează servicii prin intermediul birourilor din Bosnia şi Herţegovina, Cehia, Croaţia, Germania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. Alte locaţii europene, precum şi din afara Europei, sunt acoperite de partenerii de încredere Accace.

Primul birou Accace în România a fost înfiinţat în 2007, în prezent furnizând atât servicii de externalizare contabilitate, salarizare şi administrare de personal, cât şi consultanţă fiscală, corporate şi juridică, prin intermediul unui cabinet de avocatură afiliat.

 

(Artcol publicat în revista Flote Auto, iunie 2017)

 

 

Adaugati comentariu