Advertisement

ANAF
Home Infrastructură Siguranţă rutieră RAR va extinde aplicaţia „Istoric vehicul” şi la înmatriculările din străinatate

RAR va extinde aplicaţia „Istoric vehicul” şi la înmatriculările din străinatate

Interesul mare al românilor faţă de aplicaţia „Istoric vehicul” a determinat Registrul Auto Român să accelereze dezvoltarea acesteia, inclusiv prin furnizarea unor informaţii utile şi corecte despre vehiculele înmatriculate în alte state europene.

Chiar dacă nu există o bază de date oficiată cu istoricul vehicutelor înmatriculate în Europa, Registrul Auto Român (RAR) a demarat discuţii cu potenţiali parteneri şi îşi propune să extindă aria de acoperire, cel puţin pentru principalele ţări de provenienţă ale vehiculelor utilizate care se înmatriculează în România, a arătat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-un document transmis Camerei Deputaţilor.

Prin aplicaţia „Istoric vehicul”, lansată în luna martie 2019, orice persoană care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia, condiţia fiind ca maşina să fi trecut cel puţin o dată pe la RAR.

Pe site-ul rarom.ro, datele se obţin dacă solicitantul introduce în aplicaţia „Istoric vehicul” adresa de email şi numărul de identificare al vehiculului în cauza (seria de caroserie/şasiu).

Aplicaţia, care poate fi accesată şi de pe smartphone, va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de email introdusă şi, după validarea lui, va furniza la aceeaşi adresă de email informaţiile pe care instituţia le-a considerat utile pentru deţinătorul sau viitorul deţinător al unui vehicul.

Datele generate sunt:

  • activităţile derulate la RAR şi numărul de kilometri înregistraţi în bordul maşinii (kilometri regăsiţi în baza de date a RAR sau a staţiilor ITP autorizate), existenţa/valabilitatea cărţii de identitate a vehiculului,
  • câteva date tehnice şi de identificare,
  • gradul de poluare,
  • valabilitatea ITP.

Datele oferite reflectă configuraţia vehiculului şi statutul acestuia şi sunt valabile la data interogării acestora în sistemul informatic al RAR. Instituţia precizează că aceste date nu sunt destinate comercializării, iar folosirea aplicaţiei se supune unor termene si condiţii, care sunt detaliate în momentul accesării.

Dacă aplicaţia este accesată în mod abuziv, solicitantului îi va fi restricţionat accesul în consecinţă.

„Principalele beneficii pe care le-am identificat se refera la posibilitatea verificării în timp real a corectitudinii datelor cuprinse în documentele însoţitoare ale vehiculului, a valabilităţii ITP şi a succesiunii înregistrărilor valorilor odometrului, care ar trebui să fie sub forma unei creşteri continue. Orice punct de inflexiune ridică un semn de întrebare cu privire la posibila fraudare a kilometrajului real al unui autovehicul”, au explicat reprezentanţii RAR.

 

CITEŞTE ŞI:

Coface: Transporturile rutiere, un sector vulnerabil

Cum s-au obţinut banii pentru restituirea taxei auto

Rute ocolitoare recomandate în perioada vizitei Papei Francisc. Programul călătoriei apostolice

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

MAE
Siguranţă rutieră

MAE: Recomandări privind trecerea frontierelor bulgare pentru perioada 20 iulie – 15 septembrie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în...

Autostrada A3
Siguranţă rutieră

Trafic închis pe Autostrada A3, în perioada 18-19 iulie. Rutele alternative

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că în...

antidrog
JuridicSiguranţă rutieră

Guvernul modifică Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră. Testele antidrog și returnarea permiselor

În ședința de joi, Guvernul va modifica Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa...

giurgiu-ruse
Siguranţă rutieră

Miercuri încep lucrările de reparație pe Podul Giurgiu – Ruse. Durata estimată, 730 de zile

Lucrările de reparație pe tronsonul bulgar al Podului Giurgiu – Ruse încep...