drumurile radiale
Home Infrastructură Protocol de colaborare pentru proiectarea drumurilor radiale conexe Autostrăzii de Centură București A0

Protocol de colaborare pentru proiectarea drumurilor radiale conexe Autostrăzii de Centură București A0

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti un protocol de colaborare pentru proiectarea drumurilor radiale conexe Autostrăzii de Centură București A0, în perspectiva fluidizării traficului în Capitală.

Scopul proiectului “Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Drumuri radiale conexe Autostrăzii de Centură București A0” este acela de a elabora documentația tehnico – economică aferenta obiectivului de investiții de infrastructură rutieră de interes local/județean, ce urmează a fi depus spre finanțare în perioada de programare 2021-2027.

Proiectul prevede realizarea a 96 de kilometri de drumuri radiale, cu 33 noduri rutiere, prin care principalele şosele ale Capitalei vor fi legate direct de Autostrada de Centură pentru a fluidiza traficul rutier în Bucureşti şi pentru a genera dezvoltare în regiunea metropolitană.

Practic, construcția celor 10 drumuri radiale va face posibilă interconectarea localităților din jurul capitalei cu sectoarele de autostradă de care este legat, astfel încât nu va mai fi necesară tranzitarea orașului pentru a a ajunge la destinația dorită.

Potrivit CNAIR, autoritățile locale pot să lanseze proiectele pentru următoarele drumuri radiale:

– Vest Expres, cu o lungime de 8,98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara;

– Giulești Expres, cu o lungime de 10,37 km, conectează Săbăreni la Autostrada A0, se prelungește până la DNCB apoi realizeaza legatura cu Calea Giulești;

– Nord Expres, cu o lungime de 12,59 km, realizează conexiunea localității Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei;

– Pipera Expres, cu o lungime de 8,30 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB;

– Afumați Expres, cu o lungime de 4.39 km, realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o varianta de ocolire a localității Afumați;

– Est Expres, cu o lungime totală de 6,10 km, conectează localitatea Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura municipiului București la A0 prin Dobroești – Pantelimon – DNCB – A0;

– Splai Expres, are o lungime de 5,49 km, conectează Autostrada A0 cu municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar realizeaza și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica;

– Sud Expres, cu o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu;

– Măgurele Expres, cu o lungime de 9,62 km, realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele– Prelungirea Ferentari.

– Nodul rutier 1 realizează conectarea drumului județean DJ 200 la Autostrada A0 pe teritoriul localității Stefăneștii de Jos.

 

CITEȘTE ȘI:

Autonom va achiziționa Țiriac Operating Lease

Schimbări în structura de conducere Porsche Finance Group România

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...