Protestul UNTRR cu ocazia vizitei preşedintelui Franţei nu a fost autorizat


Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR se arată indignată de faptul că autorităţile române au respins cererea de protest din faţa Palatului Cotroceni şi în orice altă zonă care are legătură cu ocazia vizitei oficiale pe care Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, o va realiza în ţara noastră pe 24 august 2017, cu scopul de a-şi îndeplini promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală, de a apăra interesele companiilor şi lucrătorilor francezi, prin restricţionarea accesului celor din Est pe piaţa franceză.
„Această decizie dovedeşte încă o dată că autorităţile din România nu sprijină economia românească, iar cei care ne conduc nu înţeleg că cetăţenii acestei ţări au şi drepturi, nu doar obligaţii. În condiţiile în care autorităţile române au avut o lipsă de reacţie şi soluţii în faţa unor state precum Franţa, Germania sau Austria, care au impus un salariu minim în transporturile rutiere, prin încălcarea suveranităţii unui Stat Membru UE faţă de alt Stat Membru, acum nici măcar un mesaj nu ne lasă să transmitem”, au declarat reprezentanţii UNTRR.
Acestea consideră că decizia de neautorizare a protestului este dincolo de nivelul comisiei reunite la Primăria Capitalei, însă este inacceptabil cum statul împiedică cetăţenii să meargă pe stradă şi să se exprime liber. „O astfel de mentalitate este veche şi nedemocratică, dar specifică unei ţări vasale aderate la UE şi care nu îşi dă şanse de integrare”, au mai arătat reprezentanţii transportatorilor.
Aproximativ 100.000 de conducători auto lucrează în Vestul UE şi aduc peste 2 miliarde de euro anual în România, iar firmele de transport rulează circa 6 miliarde de euro anual.
Preşedintele francez face săptămâna aceasta un turneu de trei zile în Europa Centrală şi de Est, unde încearcă să obţină susţinere pentru iniţiativa sa de înăsprire a regulilor privind muncitorii detaşaţi.
Franţa se plânge de mult timp că Europa Centrală şi de Est câştigă un avantaj inechitabil prin plasarea pe alte pieţe a forţei de muncă ieftine, susţinând că detaşarea de muncitorii slab plătiţi afectează piaţa locală a muncii şi erodează protecţia în acest domeniu în statele cu salarii mai mari.