Altur Slatina
Home Piaţa auto Industrie auto Producătorul de componente auto Altur Slatina a deschis procedura de insolvenţă

Producătorul de componente auto Altur Slatina a deschis procedura de insolvenţă

Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvenţă conform prevederilor Legii 85/2014, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti, unde este listată din 2014.

„Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina (…) a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvenţă conform prevederilor Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă precum şi depunerea la Tribunalul Olt a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împreună cu declaraţia privind intenţia de reorganizare a activităţii Altur SA în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile Legii 85/2014”, se arată în documentul transmis BVB.

Altur a înregistrat în primele nouă luni din 2022 un profit net de 3,25 milioane lei, faţă de pierderi de 3,4 milioane de lei în perioada similară din 2021, conform raportului trimestrial publicat pe BVB.

Cifra de afaceri a crescut cu peste 50% comparativ cu cea din perioada ianuarie-septembrie 2021, la 103,87 milioane lei.

Veniturile din exploatare au totalizat 110,4 milioane lei (71,77 milioane lei la 30 septembrie 2021), iar cheltuielile 105,96 milioane lei (74,45 milioane lei la 30 septembrie 2021).

Altur este o societate cu capital românesc privat având un număr de 570 de angajaţi. Prin produsele pe care le realizează, Altur Slatina este un furnizor important pentru mai multe sectoare industriale, din care cele mai importante sunt: industria de autoturisme de oraş şi de teren; industria de tractoare şi maşini agricole; industria de autovehicule pentru transport marfă şi pasageri; industria electrotehnică şi a sistemelor de încălzire cu gaze naturale.

Printre clienţii companiei se numără Automobile Dacia-Renault (pentru piese pentru prim montaj la autoturisme şi piese de schimb), Total Gaz Iaşi (piese turnate sub presiune din aliaje de aluminiu pentru sistemele de distribuţie gaze), Hesper Bucureşti (elemente pentru pompe hidraulice de înalta presiune), Anorom Deva (piese turnate sub presiune şi gravitaţional prelucrate pentru instalaţii de iluminare aeroporturi) etc.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Povara fiscală a mașinilor de serviciu în Europa. Comparații

ACAROM: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în 2022, cu 6,7%

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

samsung
Industrie auto

Samsung SDI va furniza celule de baterie pentru mașinile electrice ale Volkswagen

Producătorul sud-coreean de baterii Samsung SDI ar putea deveni furnizor suplimentar de...

xpeng
Industrie auto

Xpeng va produce al patrulea model la fabrica Magna Steyr din Austria

Constructorul auto chinez de vehicule electrice Xpeng își extinde colaborarea cu producătorul...

Nissan
BusinessIndustrie auto

Nissan ar putea găzdui, din 2027, asamblarea unor modele Chery la uzina din Marea Britanie

Nissan Motor a anunțat că a semnat un memorandum de înțelegere (MoU)...

Auto Italia
Industrie autoPiaţa auto

Cristian Prichea este numit CEO al Auto Italia

Auto Italia anunță numirea lui Cristian Prichea în funcția de Chief Executive...