camioane feribot
Home Infrastructură Probleme la traversarea Dunării cu feribotul!

Probleme la traversarea Dunării cu feribotul!

Timpul de traversare a Dunării cu bacul între Galaţi şi Tulcea s-a dublat, după ce unul dintre feriboturile care asigură legătura între cele două maluri a fost trimis la reparat.

Unul dintre feriboturile care asigură legătura între cele două maluri ale fluviului Dunărea a fost trimis în şantier pentru reparaţii planificate. Deoarece au rămas cu un singur feribot de capacitate mare, reprezentanţii companiei care administrează activitatea au fost nevoiţi să schimbe programul de traversare a fluviului. În loc să treacă din jumătate în jumătate de oră, bacul pleacă în funcţie de numărul de solicitări.

feribot

La orele de vârf, se formează cozi lungi, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute până ajung pe malul opus. ”Este vorba despre o reparaţie planificată a bacului, nu s-a stricat, este o revizie pe care nu o mai puteam amâna. A început joi şi sperăm să se termine în două săptămâni. Până atunci am decis să renunţăm la programul obişnuit. Practic, bacul mare merge non stop, încărcăm şi plecăm”, a declarat pentru MEDIAFAX, directorul societăţii Navrom Bac, Marilena Vasilache.

Cei mai afectaţi de problemele de la Punctul de trecere bac sunt şoferii de camioane. Ei sunt nevoiţi să treacă Dunărea zilnic şi pierd ore întregi pe mal, deoarece camioanele şi TIR-urile nu pot intra decât pe bacul mare. La Galaţi există şi un bac de capacitate mică, dar pe acesta nu pot intra decât persoane, motociclete şi autoturisme.

camioane feribot

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu s-ar putea deschide în luna decembrie

Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. A fost emisă Decizia de expropiere

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...

Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Licitație pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...

Bacău Nord
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...