Home Piaţa auto Autoturisme Primele modele Chery, SUV-urile TIGGO7 și TIGGO8, disponibile în România

Primele modele Chery, SUV-urile TIGGO7 și TIGGO8, disponibile în România

Pe 10 iulie, Chery a găzduit un eveniment de lansare a brandului în România, ocazie cu care a expus și cele mai importante produse ale sale.

În cadrul evenimentului, au fost dezvăluite două dintre modelele Chery, cele mai apreciate la nivel mondial, „Urban Family Champion” TIGGO7 și „5+2-Seater Intelligent Family SUV” TIGGO8, ambele în opțiuni ICE și PHEV. Totodată, compania a prezentat oficial tehnologia Chery Super Hybrid (CSH), care oferă o soluție hibridă inovativă și o experiență de mobilitate excepțională consumatorilor locali.

Frank Wang, Deputy General Manager of Chery Brand, EU Region, și Jochen Tüting, Chief of Engineer in Chery Europe RD, au participat la eveniment pentru a marca acest nou capitol al mărcii. După lansările de succes din Polonia și Grecia, România reprezintă o altă etapă majoră în expansiunea europeană a Chery, consolidând angajamentul puternic al brandului de a-și întări prezența pe piața europeană.

Prezent în România prin parteneriatul cu Grupul AUTO ITALIA, companie parte din Grupul Samelet, brandul Chery dezvoltă în țara noastră un hub pentru gestionarea rețelelor locale de servicii, retail și a ecosistemelor de utilizatori. Vehiculele expuse în cadrul evenimentului sunt parte a primului transport ajuns în România.

Adrian Narcis Ghiță: ”Interesul mare și așteptarea pentru SUV-urile TIGGO au fost vizibile în cadrul evenimentului de lansare”

Atât TIGGO7, cât și TIGGO8 sunt construite pe o structură de caroserie tip „cușcă” cu zone de absorbție a energiei la impact, realizată integral din oțel de înaltă rezistență. Siguranța activă este completată de cele mai noi tehnologii ADAS (Advanced Driver Assistance Systems), care oferă un nivel excepțional de protecție pentru pasageri.

Modelul compact TIGGO7, un SUV din segmentul C, reușește să îmbine eficiența remarcabilă a consumului de combustibil cu un interior flexibil. Portbagajul său are o capacitate de 500 de litri, dar poate fi extins până la un impresionant volum de 1.305 litri, ideal atât pentru naveta zilnică, cât și pentru escapadele de weekend.

La rândul său, TIGGO8 impresionează prin configurația adaptivă a celor 7 locuri (5+2), oferind un spațiu maxim pentru bagaje de până la 1.930 de litri. Acest model răspunde perfect cerințelor familiilor din România, fiind potrivit atât pentru excursii în grupuri mari, cât și pentru vacanțele mai lungi, pe distanțe mari. În România, cele două SUV-uri vor fi disponibile la prețuri speciale de lansare începând cu 25.990 euro TVA inclus varianta cu motorizare 1.6l și 32.990 euro TVA inclus varianta cu 1.5l, hibrid, cu 279cp.

„Interesul mare și așteptarea pentru SUV-urile TIGGO au fost vizibile în cadrul evenimentului de lansare, unde primele modele au putut fi admirate. Autoturisme spațioase, eficiente energetic și cu un grad ridicat de siguranță, TIGGO7 și TIGGO8 răspund nevoilor românilor cu familii, care își doresc un viitor mai sigur.”, a declarat Adrian Narcis Ghiță, CEO al Grupului AUTO ITALIA.

Strategia Chery pe piața europeană

Tehnologia CSH stă la baza strategiei Chery pe piața europeană a vehiculelor hibride, integrând un propulsor dedicat de înaltă eficiență, cu eficiență termică de 44,5%, o transmisie hibridă DHT cu variație electrică continuă și baterii de înaltă performanță pentru a obține un consum de combustibil sub 6,0 l/100 km cu bateria descărcată. Performanța dinamică a propulsorului este una de top, cu o putere hibridă maximă de 279 CP și o turație maximă a motorului electric de 24.000 rpm, în condițiile unei eficiențe optime pentru toate stilurile de condus. Sistemul Guardian de Siguranță a Bateriei oferă protecție de top în industrie prin viteza de întrerupere instantanee a energiei de 2 milisecunde, un interval de temperatură de funcționare ultra-larg (-35°C până la 60°C) și un standard de protecție IP68, stabilind noi repere pentru siguranța și fiabilitatea vehiculelor hibride.

Chery este cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, cu o prezență în peste 110 țări și regiuni și peste 16 milioane de utilizatori globali, dintre care 4,5 milioane în afara Chinei. Bazându-se pe opt centre internaționale de cercetare și dezvoltare, peste 18.000 de ingineri și investiții de peste 100 de mld de yuani (aprox 12 mld Euro), Chery dispune de toate argumentele pentru extinderea în piața premium. Strategia sa „În Europa, pentru Europa” se concentrează pe înțelegerea nevoilor locale, oferind în același timp soluții de mobilitate care întruchipează valorile de sustenabilitate, tehnologie, familie și companie ale mărcii.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Voyah Free
Autoturisme

Cea mai scumpă flotă de poliție din lume a primit un nou model premium, Voyah Free de la Dongfeng

Este greu să nu fii impresionat de flota uimitoare de mașini a...

C-Class
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

A sosit și Mercedes C-Class electric

Noua generație electrică Mercedes-Benz C-Class marchează una dintre cele mai importante extinderi...

Seria 7
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

BMW Seria 7, tehnologie de vârf și confort executiv pentru flotele premium

Noua generație BMW 7 Series marchează un moment important nu doar pentru...

IONIQ 3
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Hyundai IONIQ 3, eficiență electrică și operare simplificată pentru flote moderne

Intrarea noului IONIQ 3 în gama europeană a Hyundai marchează un pas...