Advertisement

Home Finanţare Primele autospeciale, în flotele instituţiilor MAI

Primele autospeciale, în flotele instituţiilor MAI

Primul lot de autospeciale achiziţionate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru structurile subordonate intră de miercuri, 29 august, în dotarea poliţiei, prefecturilor şi Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Autospecialele fac parte din al doilea program de înzestrare cu mijloace auto desfăşurat de MAI în 2018, achiziţie făcută din fondurile proprii ale ministerului.

În prima fază a derulării achiziţiilor de autovehicule vor intra în dotarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, 60 de autospeciale Dacia Duster.

De asemenea, 42 de astfel de autoturisme vor fi repartizate Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară.

Alte 12 autospeciale Dacia Dokker vor fi livrate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule pentru acoperirea deficitului de mijloace auto.

Aceste autospeciale reprezintă primul lot din cele 20 care urmează să intre în dotarea structurilor MAI până la data de 30 noiembrie 2018.

Ministerul Afacerilor Interne a început procedura pentru achiziţia de autospeciale pentru structurile sale, la data de 16 martie 2018, fiind publicat în SEAP anunţul cu privire la organizarea licitaţiei publice pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare de autovehicule cu dotări specifice necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor operative.

Contractul are o valoare de peste 100 milioane lei şi va duce la achiziţia a aproximativ 700 de maşini de poliţie, 140 de autovehicule de intervenţie şi patrulare, 135 de autovehicule pentru munca operativă, 35 de autospeciale de transport reţinuţi, 35 de motociclete cu dotări specifice muncii de poliţie şi 90 de autovehicule pentru munca specifică Poliţiei de Frontieră.

În prezent, din totalul de vehicule prevăzute în tabelele de înzestrarea ale structurilor MAI sunt asigurate 53,7% mijloace transport. Dintre acestea, 25% au o vechime de exploatare cuprinsă între 5 şi 10 ani.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

constructorii auto
Finanţare

Flotă de 9 mașini electrice pentru Protecția Consumatorilor, prin programul Rabla Plus

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș intenționează să achiziționeze 9...

abonamentele auto
Finanţare

Abonamentele auto vor depăși, în 5 ani, atât achiziția, cât și leasingul. Studiu PwC

În următorii cinci ani, aproape jumătate (49%) dintre consumatori spun că vor...

RAPPS
Finanţare

Flotă de 10 autoturisme 4×4 pentru dotarea parcului auto al RAPPS

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) București va achiziționa un...