parlament-european-floteauto
Home Piaţa auto Flotă verde Prima întrunire a Comisiei europarlamentare privind scandalul Volkswagen

Prima întrunire a Comisiei europarlamentare privind scandalul Volkswagen

Comisia parlamentară de anchetă privind testarea emisiilor auto (EMIS) se reuneşte pentru prima dată mâine, 2 martie 2016, pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedintele.

Comisia investighează circumstanţele care au dus la izbucnirea scandalului Volkswagen, adică cele privind încălcările în domeniul auto, a normelor pentru testele de emisii, precum şi pretinsele eşecuri ale Comisiei Europene (CE) şi statelor membre vizând punerea în aplicare a standardelor UE.

Practic, va analiza:

  • posibilul eşec al Comisiei Europene de a verifica ciclurile de testare;
  • posibilul eşec al CE si al autoritatilor din statele membre de a lua măsuri potrivite şi efective pentru a supraveghea aplicarea legii şi a interzice explicit ”echipamentele de protecţie”;
  • posibilul eşec al CE de a introduce teste care să reflecte condiţiile reale de condus;
  • posibilul eşec al statelor membre de a lua măsuri privind penalităţi efective, proporţionale şi descurajante aplicabile producătorilor care încalcă legea;
  • dacă CE şi statele membre au avut dovezi privind utilizarea ”echipamentelor de protecţie” înainte de izbucnirea scandalului la 18 septembrie 2015.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

baia mare
Flotă verde

eMobilitate în Republica Moldova: 600 de stații de încărcare și 15% vehicule electrice până în 2030

Republica Moldova a lansat un program național de eMobilitate prin care își...

Renault Twingo E-Tech electric
Flotă verdePiaţa auto

Renault Twingo E-Tech electric, disponibil în România de la 19.590 de euro

Renault deschide comenzile în România pentru noul Twingo E-Tech electric, un model...

electrificarea flotelor
Flotă verdeJuridic

Reglementările, mai degrabă decât cererea, accelerează electrificarea flotelelor

Reglementările europene, în special setul de reguli Corporate Average Fuel Economy (CAFE),...