Prestigiu binemeritat pentru Logan

Dacia a făcut un pas important înainte și a instalat pe aceeași mașină atât de multe tehnologii încât se poate spune că avem de a face cu cea mai bună Dacia de până acum. Iată de ce.



Dacă din exterior sunt puține elemente care să ne dea de înțeles că avem de a face cu cea mai bună Dacia Logan de până acum, odată intrat în detalii vom vedea că acestea cuprind un pachet de dotări mai mult decât satisfăcător.

La exterior avem același Logan, doar că are câteva detalii specifice ultimei versiuni, face-lift, lansat la Salonul Auto de la Paris. Se pot remarca luminile de zi cu LED-uri, față de becurile cu halogen cu care erau dotate până nu de mult. De asemenea, se remarcă semnalizatoarele încorporate în oglinzile retrovizoare. O dotare care pentru majoritatea mașinilor noi nu mai este o noutate. Dar, pentru Dacia, este. Este un mare pas înainte și pentru românii care, cu aproximativ 10 ani în urmă, voiau doar o mașină cu portbagaj mare și, eventual, aer condiționat. Acum, Dacia Logan în nivel de echipare Prestige oferă mult mai mult de atât.

Interior cu dotări

Odată cu lansarea noii generații Logan, mașina a primit sistem de navigație prin instalația MediaNav instalată la bordul mașinii. Mai era de făcut doar un pas pentru ca, pe partea de instalație de climatizare, să fie implementat și un sistem automat de menținere a temperaturii (sau Climă, cum mai este cunoscut). Ei bine, pentru nivelul de echipare Prestige a fost implementat și acesta. Prin urmare, dorințele românilor și a cumpărătorilor de mașini mai accesibile erau depășite așteptările. Dar evoluția Logan-ului nu s-a oprit aici ci a continuat, anul trecut, cu implementarea unei transmisii robotizate. Se comportă aproape la fel ca o cutie de viteze automată, se conduce aproape la fel dar costă cu 75% mai puțin. Această opțiune costă doar 500 de euro! Spre comparație, există cutii de viteze automate care costă chiar de patru ori mai mult. Dar, despre partea mecanică și tehnică vom vorbi mai târziu.

Acum ne ocupăm de interiorul mașinii. Pentru prima oară, Dacia a mutat claxonul de pe bagheta din stânga volanului (ca la bătrâna 1300) pe volan, ca la orice mașină modernă. Desigur, mulți “daciști” se vor trezi că vor lovi frenetic în bagheta din stânga încercând să claxoneze până se își vor aminti că a fost mutat pe volan. Materialele nu sunt de cea mai bună calitate dar, ca aspect, sunt mult îmbunătățite chiar și față de restul gamei actuale. Unele imitații de carbon de pe consola centrală și alte câteva detalii (plus o mică plasă montată în zona pasagerului din dreapta) fac o diferență plăcută pentru cei care vor alege Logan Prestige.

Adaptarea la tehnică

Transmisia Easy-R este o cutie de viteze mecanică, de șase trepte, pe care s-a grefat un sistem cu un actuator electromecanic comandat de un calculator. Cuplajul dintre motor și cutia de viteze se realizează printr-un ambreiaj monodisc uscat, la fel ca la transmisia manuală. Mai mult, discul de ambreiaj este identic celor de pe cutia clasică. Dar, și aici urmează partea frumoasă, spre deosebire de versiunile manuale, la Prestige cu transmisia Easy-R discul de ambreiaj este acoperit de garanție! În utilizarea cotidiană se recomandă ca, atunci când stați la semafor, să nu țineți maneta în poziția D (treapta 1 cuplată) ci în N. Când se face verde, treceți maneta în D și ridicați piciorul de pe pedala de frână. Dar Logan are și sistem Start&Stop ceea ce înseamnă că deseori se va opri motorul la semafoare, ceea ce va contribui la reducerea consumului de carburant. Doar așa am reușit să obținem un consum urban de 5,8 l/100 km într-un regim de conducere economică și 6,3 pe toată perioada testului.

Recomandare de flotă

Pentru o mașină de flotă care are de mers mai mult în oraș, Logan Prestige cu transmisia Easy-R este o alegere foarte inteligentă, mai ales și pentru că ambreiajul este acoperit de garanție. Poate că nu este nevoie chiar de nivelul de echipare Presige decât dacă faceți taximetri. Altfel, pentru 12.050 euro se poate alege varianta Laureate care are suficiente dotări de confort și funcționalitate. Avantajul versiunii Prestige este, în special, partea de climatizare și în detaliile estetice exterioare.

Avantaje

– Preț de achiziție foarte avantajos

– Spațiu interior suficient pentru cinci adulți

– Portbagaj foarte mare

– Costuri mici de utilizare

– Costuri mici de reparații

Dezavantaje

– Suspensie inconfortabilă

– Transmisie lentă la schimbarea treptelor

Galerie foto

Fișă tehnică

ModelDacia Logan 1.5 dCi
Motor/ nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.461
Putere maximă/turație (CP/rpm)90/4.000
Cuplu maxim/turație
(Nm/rpm)220/1.750
Transmisiefață
Cutie de viteze6 trepte, robotizată
L/l/h (mm)4.346/1.733/1.517
Ampatament (mm)2.634
Volum portbagaj (l)510
Masă la gol (kg)1.165
Accelerație
0-100 km/h (s)12
Viteză maximă (km/h)166
Consum mixt (l/100 km)3,7
Emisii CO2 (g/km)95
COSTURI & GARANȚIE (lei cu tva)
Garanție3 ani sau 100.000 km
Interval revizii (km)20.000
Costuri de exploatare 3 ani (lei cu TVA)
Cost carburant 100.000 km31.500
Impozit pe an58
Rovignetă pe an124
RCA pe an992
CASCO pe an2.048
Cost revizii
100.000 km/3 ani2.273
Cost pe km0,46

Adaugati comentariu