De la 1 ianuarie 2016, locuitorii Ploieștiului vor trebui să scoată bani din buzunare pentru achitarea călătoriilor efectuate cu vehiculele de transport public ale TCE S.A: Ploiești.
Timp de aproape doi ani, Ploieștenii care aveau venituri sub 3000 de lei pe lună puteau călători gratuit cu mijloacele de transport public în comun ale Trans Călători Express S.A., firma de transport public local din Ploiești, ce aparține Consiliului Local Ploiești.
De la 1 ianuarie 2016, călătoriile nu vor mai putea fi suportate de către Primărie și se vor recalcula tarifele pentru abonamente, în conformitate cu ajustarea TVA. Astfel, abonamentele vor costa 63 de lei pentru un abonament lunar pe o linie (de la 65 cât era în 2014) și 19 lei pe săptămână față de 20 cât era acum doi ani. Prețul biletelor a rămas neschimbat, de 2 lei.
Gratuitatea a fost instituită în 2014 când au fost începute lucrările de modernizare a două linii de tramvai din localitate. Acestea trebuiau finalizate până la 31 decembrie 2015, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrucât aceste lucrări erau finanțate prin fonduri europene și nu au fost finalizate, lucrările vor trebui plătite de Primăria Ploiești, astfel încât la situația financiară precară a instituției se mai adaugă o povară de 5 milioane de euro.
În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...
•Flote Auto14 octombrie 2026Piața auto second-hand din România și samsarii de mașini au primit o...
•Flote Auto13 octombrie 2026Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...
•Flote Auto12 octombrie 2026Mașini de companie, trenuri, vehicule închiriate sau servicii de ride-hailing: managerii care...
•Ada Ștefan7 octombrie 2026
Comentați?