pwc
Home Piaţa auto Piaţa auto este susţinută în continuare de achiziţiile companiilor

Piaţa auto este susţinută în continuare de achiziţiile companiilor

Vânzările de autovehicule au înregistrat, în 2015, o creştere de 20,2%, până la 120.591 de unităţi, fiind susţinute de achiziţiile de autoturisme realizate de companii. Potrivit datelor APIA, ponderea în total a livrărilor către persoanele juridice a fost, anul trecut, de 74% faţă de 26% în cazul persoanelor fizice.

Statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) relevă, totodată, că la nivelul producţiei, în 2015, s-a consemnat o creştere de 60% în comparaţie cu anul de referinţă 2007, când au fost înregistrate 241.712 de vehicule.

Din punct de vedere al analizei sectoriale, datele oficiale arată că din totalul celor 387.177 de unităţi produse în anul 2015, un număr de 339.204 au fost produse de Dacia, iar 47.967 de unităţi de Ford.

La capitolul export, cu cele 355.297 de unităţi consemnate la nivelul anului trecut, se înregistrează o scădere de 2,5%, comparativ cu anul 2014. Cel mai exportat model a fost, şi în 2015, Dacia Duster (162.683 unităţi), dar în scădere de 1,3% faţă de întregul an 2014. Clasamentul este continuat de Dacia Logan (54.409 unităţi,—18,1%), Dacia Sandero (52.170 unităţi, +30,9%), Ford B-Max (47.963 unităţi,—9,2%) şi Logan MCV (38.072 unităţi,—3,4%).

Potrivit sursei citate, vânzările de autovehicule au înregistrat un volum total de 120.591 de unităţi, în creştere de 20,2% faţă de anul 2014. În acest context, autoturismele reprezintă 81% din total, respectiv 93.325 de unităţi, mai mult cu 18,7% comparativ cu anul anterior.

La autoturisme, topul mărcilor era condus, la finele anului trecut, de Dacia, cu 33.890 unităţi (34,5% din total piaţă), urmată de Volkswagen (9.791 unităţi, 10% din total) şi Skoda (8.849 de unităţi, respectiv 9% din total).

În funcţie de tipul de combustibil, în România autoturismele Diesel continuă să domine piaţa cu o pondere de 53,5%, dar în continuă scădere de la începutul anului 2015 şi cu 3% mai mică decât cea din anul 2014.

Pe de altă parte, pe plan local au fost vândute, anul trecut, autoturisme hibride sau electrice 100% în număr de 495 de unităţi, cu 100% mai mult în comparaţie cu anul precedent.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia
AutoturismePiaţa auto

Kia celebrează moștenirea „Regelui zgurii”, Rafael Nadal

Kia Corporation (Kia) a creat un concept unic, la scară reală, din...

Chery
AutoturismePiaţa auto

Chery prezintă noile TIGGO7 și TIGGOX7. Ce pot oferi cele două SUV-uri flotelor corporate

Chery își extinde portofoliul internațional cu două SUV-uri care ar putea prezenta...

Chery
Industrie autoPiaţa auto

Chery pregătește flotele viitorului: vehicule autonome, încărcare ultrarapidă și 20.000 de stații V2G până în 2029

La Global Innovation Conference 2026, constructorul chinez a prezentat un vehicul Robotaxi...

Renault Twingo E-Tech electric
Flotă verdePiaţa auto

Renault Twingo E-Tech electric, disponibil în România de la 19.590 de euro

Renault deschide comenzile în România pentru noul Twingo E-Tech electric, un model...