Rabla Auto 2025
Home Administrare flote Asigurări Peste 7.000 de reclamaţii pentru asigurătorii RCA în primele 6 luni

Peste 7.000 de reclamaţii pentru asigurătorii RCA în primele 6 luni

În primul semestru din 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat 10.133 de petiţii, un număr de 7.174 de reclamaţii fiind înregistrate pentru clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde, în creştere cu aproximativ 135% comparativ cu perioada similară de anul trecut.

Astfel, datele ASF arată că din totalul reclamaţiilor, 93,13% reprezintă petiţii aferente pieţei asigurărilor-reasigurărilor, 5,70% sunt petiţii privind piaţa pensiilor private, iar 1,17%, referitoare la piaţa instrumentelor şi investiţiilor financiare.

În functie de clasa de asigurare, în semestrul I din 2019, cea mai mare pondere o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, cu un număr de 7.658 de reclamaţii, reprezentând 98,84% din numărul total al petitiilor înregistrate la ASF pentru piaţa asigurărilor – reasigurărilor.

În cadrul categoriei asigurărilor generale, ponderea importantă o deţin petiţiile pentru clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde, cu un număr de 7.174 petitii (92,59%), în crestere cu 134,98% faţă de numărul petiţiilor înregistrate pe această clasă în perioada similară a anului trecut.

Pentru clasa asigurarilor facultative CASCO, în semestrul I al anului 2019 au fost primite 192 petiţii, în creştere cu 7,87% faţă de semestrul I al anului 2018.

Cele mai reclamate societăţi

Societatea de asigurare cu cel mai mare număr de reclamaţii analizate în mod unic pe petent în semestrul I al anului 2019 este Euroins România, cu 3.747 petiţii (48,36% din numărul total), în creştere cu 398,27% faţă de semestrul I din 2018.

Doar trei societăţi de asigurare au înregistrat scăderi procentuale ale petiţiilor, în semestrul I din 2019 faţă de perioada similară a anului trecut – Asirom (-51,26%), Uniqa Asigurări (-14,47%) şi Generali România (-3,74%), ceilalţi asigurători înregistrând creşteri procentuale ale numărului de petiţii.

Datele ASF arată că două societăţi de asigurare cumulează 76,06% din numărul petiţiilor, acestea fiind Euroins (48,36%) şi City Insurance (27,70%).

Ce au sesizat petenţii

În activitatea de instrumentare şi soluţionare a reclamaţiilor aferente clasei asigurărilor obligatorii auto RCA au fost identificate mai multe tipuri de deficienţe:

  • depăşirea termenului de plată a despăgubirilor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA;
  • neinformarea în termen a persoanei păgubite cu privire la valoarea maximă de despăgubire;
  • depăşirea termenului pentru efectuarea constatărilor/reconstatărilor;
  • depăşirea termenului de comunicare a notificării de respingere de la plată;
  • neplata penalităţilor de întârziere odată cu plata despăgubirii;
  • diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin neacceptarea tarifului oră-manoperă practicat de unitatea reparatoare auto şi înscris în documentele de reparaţie, respectiv a tarifului de închiriere practicat de entitatea autorizată şi înscris în documentele justificative emise.

 

CITEŞTE ŞI:

Premium Lubricants aduce distracția și câștigurile la SAB 2019

Finanţarea europeană pentru amenajarea trecerilor la nivel

Fonduri europene pentru Autostrada Sibiu-Făgăraş

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

tbi bank
AsigurăriCredite

Tot mai mulți români aleg să cumpere online asigurări în rate prin tbi bank

Cumpărăturile online finanțate prin tbi bank au înregistrat creșteri importante în primele...

Anytime România
Asigurări

Anytime România introduce plata în trei rate fără dobândă pentru asigurările achiziționate online

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...

tbi bank
AsigurăriCredite

tbi bank și Safety Broker: 8 din 10 clienți care își finanțează asigurarea auto aleg plata în 4 rate

Clientul care își plătește asigurarea auto în rate prin parteneriatul dintre tbi...

Campion Broker
AsigurăriCompanii

Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de către Allianz-Țiriac

Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează...