Advertisement

motociclete
Home Administrare flote Juridic Permis B pentru motociclete uşoare. Proiect adoptat de Senat

Permis B pentru motociclete uşoare. Proiect adoptat de Senat

Proiectul de lege care permite conducătorilor auto care au împlinit vârsta de 24 de ani şi deţin un permis B cu vechime de cel puţin doi ani să conducă şi motociclete uşoare, fără a mai avea nevoie de permisul pentru categoria A1, a fost adoptat, în mod tacit, de Senat.

Iniţiativa a aparţinut deputaţilor Gabriel Petrea şi Alexandru Rotaru şi completează Codul Rutier (OUG nr.195/2002).

„Extinderea accelerată actuală a zonelor urbane şi imposibilitatea adaptării infrastructurii la valorile de trafic pentru autovehiculele pe patru roţi obligă la propunerea de soluţii alternative pentru asigurarea unei mobilităţi urbane optime la nivelul populaţiei. Sprijinirea utilizării de motociclete uşoare prin facilitarea obtinerii permisiului categoria A1 pentru posesorii de permis categoria B este una din soluţiile alternative pentru asigurarea mobilităţii urbane”, şi-au motivat demersul cei doi parlamentari.

Aceştia consideră că, printre avantajele creşterii numărului de motociclete uşoare care se conduc cu permis categoria A, prin facilitarea obţinerii acestuia, se număra creşterea gradului de mobilitate urbană pentru populaţie, cu implicaţii pozitive pentru economie şi confort; fluidizarea zonelor urbane supraaglomerate; se rezolvă problema parcărilor, a consumului de combustibil şi reducerea poluării.

Pe de altă parte, iniţiatorii proiectului de lege recunosc că facilitarea obţinerii permisului categoria A1 de către posesorii de permis categoria B are şi o latură negativă, care se manifestă sub forma creşterii riscului de accident.

În prezent, printre factorii de risc identificaţi pentru cei care conduc motociclete categoria A1 se număra teribilismul vârstei de 16-18 ani şi lipsa experienţei practice. Pentru a minimiza aceste riscuri, cei doi parlamentari au propus, ca măsuri compensatorii, introducerea atât a criteriului de vârstă minimă obligatorie, cât şi a celui de experienta practica obligatorie.

Astfel, proiectul de lege prevede completarea Codului Rutier cu următorul articol:

„După litera j a al. 1 al art 24 se introduce litera k) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru motociclete cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg (categoria A1), cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani şi permisul categoria B obţinut cu cel puţin doi ani în urmă”.

Iniţiativa a fost susţinută de Guvern

Guvernul Dăncilă a susţinut proiectul de lege, însă a propune câteva completări, pentru excluderea oricărui echivoc, precum şi pentru corelarea cu celelalte prevederi ale legislaţiei care guvernează circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, pentru stabilirea vârstei minime de 24 de ani, s-a considerat că articolul unic al proiectului este insuficient şi s-a propus, suplimentar, modificarea art. 20 din Codul Rutier, care în acest moment prevede că vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de:

  • 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM, Al şi B1 ;
  • 18 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C 1, ClE şi Tr;
  • 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A;
  • 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A;
  • 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb şi Tv.

Totodată, în documentul Guvernului se mai arată că ar trebui completate şi caracteristicile tehnice ale motocicletei, care, în proiectul legislativ, nu concordă cu prevederile din Codul Rutier. Astfel, la art. 6 din OUG 195/2002, prin „motocicletă” se înţelege „autovehiculul cu două roţi, cu sau fără ataş, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3 şi/sau a cărui viteză maximă, prin construcţie, nu depăşeşte 45 km/h”. În plus, Executivul propune şi adăugarea sintagmei „cu transmisie automată”, ţinând cont de factorul de risc privind gradul de siguranţă rutieră şi de faptul că posesorul acestui permis de conducere nu are o pregătire specială pentru conducerea unei motociclete, precum manevrarea ambreiajului şi sincronizarea treptelor de viteză.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz, iar, apoi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.

Modele din Europa

În 13 state europene, legislaţia permite, cu anumite condiţii, ca posesorii de permis categoria B să-l obţina şi pe cel de categoria A1.

  • Franţa – permis categoria B (vechime minim 2 ani) + 7 ore practică;
  • Spania – permis categoria B (vechime minim 3 ani);
  • Italia – permis categoria B + 10 ore practică;
  • Belgia – permis categoria B (vechime minim 2 ani);
  • Polonia – permis categoria B (vechime minim 3 ani);
  • Cehia – permis categoria B + doar o motocicletă cu transmisie automată (scuter);
  • Austria – permis categoria B (vechime minim 5 ani) + 6 ore practică;
  • Slovacia – permis categoria B (vechime minim 2 ani) + doar motocicletă cu transmisie automată (scuter);
  • Portugalia – permis categoria B + vârsta minimă 25 de ani;
  • Marea Britanie – vârsta minima 17 ani + curs practic (CBT);
  • Letonia – permis categoria B + 10 ore practica;
  • Luxemburg – permis categoria B (vechime minim 2 ani) + 7 ore practică;
  • Malta – permis categoria B + 10 ore practică.

 

CITEŞTE ŞI:

Va creşte din nou salariul minim? Ce se întâmplă cu amenzile rutiere

Cum au modificat deputaţii Legea pentru ride-sharing

Meserii.ro, prima platformă digitală a învăţământului profesional şi tehnic

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...