Advertisement

brokerii
Home Administrare flote Asigurări Patru societăți de asigurare au fost sancționate de ASF în luna august

Patru societăți de asigurare au fost sancționate de ASF în luna august

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat, în luna august 2022, mai multe decizii de sancționare a unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente. Dintre deciziile adoptate, patru sunt destinate unor sicietăți de asigurare.

Astfel, potrivit ASF, în luna august, au fost sancționate următoarele societăți de asigurare:

Euroins Romania Asigurare-Reasigurare S.A. – societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.023.200 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare. În sarcina societății au fost impuse următoarele măsuri: în termen de 3 luni de la data primirii deciziei, societatea va raporta modul de implementare a măsurilor luate privind guvernanța activităţii investiţionale, precum și modul în care a ținut cont de recomandările echipei de control cuprinse în procesul verbal. De asemenea, societatea a fost sancționată și cu amendă în cuantum de 333.373 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară cu modificările și completările ulterioare.

Allianz-Țiriac Asigurări S.A. – societatea a fost sancționată cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 13/2019 cu privire la netransmiterea raportului de activitate al Comitetului de Audit pentru anul 2021 în termen de 6 luni de la încheierea exercițiului financiar.

Grawe România Asigurare S.A. – Societatea a fost sancționată cu avertisment scris pentru plata cu întârziere a despăgubirilor cuvenite în cazul a 3 dosare de daună, respectiv pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare.

BRD Asigurări de Viață S.A. – societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 129.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul neactualizării în termenul legal a procedurilor și politicilor interne referitoare la implementarea legii anterior menționată.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Reîncepe reabilitarea podurilor dunărene de pe Autostrada A2

România, pe locul 28 din 34 în Topul celor mai atractive state pentru companiile private

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...

auto
Asigurări

Piaţa poliţelor auto a crescut, anul trecut, la 13 miliarde de lei

Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto, RCA şi Casco, s-a situat...

tarifele RCA
Asigurări

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 septembrie 2024

Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septembrie 2024,...

casco
Asigurări

Aproximativ 2.000 de notificări de daune în baza polițelor CASCO ca urmare a furtunii de săptămâna trecută

Ca urmare a furtunii de săptămâna trecută, companiile de asigurare membre ale...