Advertisement

masini-vehicule-parcare-floteauto0
Home Administrare flote Fiscalitate Parcările în Bucureşti s-au scumpit de la 1 iulie

Parcările în Bucureşti s-au scumpit de la 1 iulie

De la 1 iulie 2018, tarifele pentru parcările de pe domeniului public şi/sau privat din Capitală au fost majorate şi diferenţiate în funcţie de zonă, cele mai ridicate fiind cele stabilite de Primărie pentru zona 0 (centrală) a Bucureştiului.

Tarife aplicabile în zona 0:

  • 10 lei/oră TVA inclus – tarif unic (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia); parcarea este limitată la o durată de maxim două ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire;
  • 10 lei/oră X 24 de ore X 30 de zile + TVA – tarif pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;
  • 120 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare).

Zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în zonele de influenţă ale parcajelor publice denivelate, delimitate de următoarele perimetre:
– zona parcajului subteran Intercontinental: bd. N. Bălcescu – str. C. A. Rosetti – str. D. Gerota – str. J. I. Calderon – str. T. Arghezi – bd. Carol I;
– zona parcajului subteran Piaţa Universităţii: bd. N. Bălcescu – str. I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – bd. I. C. Brătianu;
– zona parcajului suprateran Cocor: bd. I. C. Brătianu – str. Sf. Vineri – Calea Moşilor – str. H. Botev – bd. C. Coposu;
– zona parcajului suprateran Unirea: bd. C. Coposu – str. M. Basarab – bd. Mircea Vodă – bd. Unirii – bd. I. C.Brătianu.

Tarife aplicabile în zona 1:

  • 5 lei/oră TVA inclus – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 6.01 – 18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică, în intervalul orar 0.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia); parcarea este limitată la o durată de maxim două ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire;
  • 2,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01 – 6.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);
  • 5 lei/oră X 24 ore X 30 zile + TVA – tarif pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;
  • 100 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia).

Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 şi perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – Piaţa Victoriei.

Tarife utilizabile în zona 2:

  • 2,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 6.01 – 18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 0.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);
  • 1,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01 – 6.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);
  • 2,5 lei/oră + TVA – tarif preferenţial pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;
    – 80 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia).

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare a autovehiculelor va fi de 200 lei/bucată + TVA.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

tva
Fiscalitate

Decontul de TVA față în față cu Decontul precompletat de TVA

Azi, 5 septembrie 2024, companiile înregistrate în scopuri de TVA au primit,...

Canada
Fiscalitate

Canada introduce taxe vamale suplimentare de 100% la importurile de mașini electrice din China

Canada a decisă să introducă taxe vamale suplimentare de 100% la importurile...

china
Fiscalitate

Comisia Europeană a anunțat propunerile de taxe de import definitive pentru mașinile electrice produse în China

Comisia Europeană a anunțat, marți, propunerile de taxe de import definitive pentru...

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...