Advertisement

metrou M6
Home Transporturi Oportunitatea liniei de metrou Băneasa – Aeroportul Henri Coandă este reanalizată

Oportunitatea liniei de metrou Băneasa – Aeroportul Henri Coandă este reanalizată

Construirea tronsonul de metrou dintre Băneasa şi Aeroportul Henri Coandă, se află într-un proces de reevaluare la Ministerul Transporturilor, în contextul în care linia ajunge doar până la o distanță de 3 km de terminalul 1, iar investiția trebuie să asigure un trafic ridicat de călători.

„Sunt nişte semne de întrebare în legătură cu această investiţie (M6 Băneasa-Aeroport, n.r.), pe care o reevaluăm, şi în contextul în care o magistrală de metrou, odată construită, are nişte costuri foarte mari asociate şi ele trebuie să fie acoperite cu un trafic mare de călători, iar în Bucureşti sunt nevoi foarte mari de metrou pe nişte magistrale care ar avea o încărcare poate şi de 10 ori mai mare. Mă refer de exemplu la magistrala M5, axa est-vest a Bucureştiului, şi la magistrala M4, axa nord-sud decalată faţă de centrul oraşului spre vest”, a afirmat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Acesta a explicat că se va construi magistrala M6, până la Centrul Comercial Băneasa, însă continuarea traseului până la Aeroportul din Otopeni este reanalizată.

„Magistrala M6 se face şi se va face cel puţin până la sectorul 1, faza 1, până la centrul Băneasa. Despre sectorul care vine de la Băneasa până la aeroport, suntem într-un proces de reevaluare la nivelul ministerului, pentru că trebuie să vedem exact fezabilitatea proiectului, dacă forma actuală este cea mai bună, pentru că vom avea un nou terminal care va prelua, conform studiului de fezabilitate din 2008, întreg traficul aeroportului, va fi undeva la 3 kilometri în partea cealaltă a pistelor, deci nu aici în terminalul 1, iar metroul, aşa cum este proiectat până în prezent, nu se leagă de acel terminal. Deci, iată o primă problemă care ar trebui rezolvată astfel încât chiar să fie folosit şi să fie util. Vă reamintesc că avem aici un tren, sunt 72 de trenuri pe zi pe această rută, este chiar la ieşirea din terminal, care face 24 de minute până în Gara de Nord, iar în sens invers e mai rapid, sunt 20 de minute. În momentul în care avem un tren care face 20 de minute, metroul, aşa cum e proiectat, ar face 35 de minute şi s-ar opri de 14 ori şi nu ar duce la noul terminal”, a afirmat Cătălin Drulă.

Linia de metrou spre Băneasa va începe de la stația 1 Mai, va avea șase kilometri și șapte stații. Lucrările ar urma să dureze 4 ani, fiind finanțate din fonduri europene.

Traseul dintre Băneasa și Aeroportul din Otopeni ar urma să aibă o lungime de 8 km și 5 stații. Fondurile sunt puse la dispoziție printr-un împrumut acordat de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională, cu mai bine de 10 ani în urmă.

 

CITEȘTE ȘI:

Electrificarea flotelor poate ajuta la atingerea țintelor de reducere a emisiilor de carbon în Europa

Pierderi record de 8 mld euro, în 2020, pentru Renault

Autostrada Sibiu – Făgăraș. Consitrans a finalizat revizuirea Studiului de fezabilitate. Care este traseul

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

Arabia Saudită
Transporturi

România a semnat cu Arabia Saudită un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea transportului intermodal

România a semnat, luni, un Memorandum de Înţelegere cu Arabia Saudită pentru...

AEO
FinanciarTransporturi

Facilitățile pentru companiile care dețin certificarea AEO se extind pe aria RO e-Transport

La 30 iunie 2024, a expirat perioada de grație pentru aplicarea de...