Omniasig Vienna Insurance Group a plătit despăgubiri totale de aproximativ 10,5 milioane euro, în primul semestru, pentru daunele provocate de transportatori, în baza poliţelor de răspundere civilă auto, în creştere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spun reprezentanţii companiei.
Printre cele mai recente accidente provocate de asiguraţi RCA la aceasta companie, Omniasig dă exemplul unei estimări totale de daună plătită de 7,97 milioane lei, unde un şofer de autobuz, pe o cursă cu 10 copii însoţiţi de doi adulţi şi alţi 12 călători, pentru a intra într-o parcare, a efectuat un viraj la stânga, încălcând marcajul continuu care separa sensurile de deplasare. În timp ce efectua virajul, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma accidentului petrecut în România, două persoane au decedat şi alte două persoane au fost vătămate.
„Daunalitatea pe segmentul marilor transportatori înregistrează creşteri semnificative în ultimii ani, în special în ceea ce priveşte despăgubirile acordate în baza poliţelor RCA, pe segmentul daunelor morale şi vătămărilor corporale, în cazul accidentelor cu victime. Astfel, numai în prima jumătate a anului în curs, Omniasig Vienna Insurance Group a plătit despăgubiri totale de 47,49 milioane lei (aproximativ 10,5 milioane euro) pentru daunele provocate de transportatori, în baza poliţelor de răspundere civilă auto, în creştere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Practic, în fiecare zi, compania gestionează, în medie, peste 23 de dosare de daună RCA pe segmentul transportatorilor, cu mult peste celelalte categorii de autovehicule asigurate de companie, achitând despăgubiri, în fiecare zi, de aproximativ 58.000 euro. Aceste plăţi reprezintă o treime (35%, în primul semestru din 2016) din cuantumul despăgubirilor totale acordate de companie, în baza poliţelor de răspundere civilă auto”, informează compania.
Potrivit acesteia, în ultimele 72 de ore au avut loc două accidente care implică autovehicule asigurate de către companie, evenimentele fiind soldate cu rănirea unora dintre pasagerii din vehiculele de transport persoane.
Companiile de asigurări sunt acuzate, din ce în ce mai des, în ultima perioadă, de ajustarea politicii lor tarifare pe RCA, fără să fie luată în considerare creşterea semnificativă a daunalităţii pe segmentul transportatorilor şi a despăgubirilor acordate în baza poliţelor RCA”, a declarat Mihai Tecău, preşedinte directoratului companiei.
Despăgubirile totale plătite de OMNIASIG, în 2015, pe segmentul marilor transportatori, în baza poliţelor RCA, se ridică la 73,22 milioane lei (aproximativ 16 milioane euro).
Plăţile totale efectuate în 2015, în contul daunelor morale şi vătămărilor corporale au fost de 22,20 milioane lei (4,9 milioane euro). În prima jumătate a anului 2016, acestea s-au ridicat la 13,62 milioane lei (3,02 milioane euro).
„Frecvenţa daunelor la camioane de peste 16 tone este de peste 2 ori mai mare decât la toate celelalte vehicule de acest tip şi de peste 3 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA al companiei. Dauna medie la camioane de peste 16 tone este de peste 1,5 ori mai mare decât la celelalte autovehicule comerciale de transport şi de circa 2 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA. Cu toate acestea, numărul camioanelor cu prime mai mari de 15.000 lei reprezintă doar 1,7% din totalul camioanelor asigurate şi 0,18% raportat la întreg portofoliul RCA”, adaugă reprezentanţii companiei.
Aceştia mai spun că frecvenţa daunelor la autobuze este de cca. 1,5 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA, iar dauna medie la autobuze este de peste 3 ori mai mare raportat la întreg portofoliul.
Primele de asigurare se stabilesc în funcţie de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt frecvenţa şi severitatea daunelor. Problema primelor mai ridicate se manifestă doar la mijloacele de transport grele, unde atât frecvenţa, cât şi severitatea daunelor justifică aceasta. Această problemă nu este una generală, ci apare doar în cazuri izolate, care au explicaţii clare, justificate de comportamentul pe şosele al acestor mijloace de transport. Rezolvarea reală constă în schimbarea comportamentului pe şosele, şi nu în măsuri administrative ori legislative la nivelul pieţei de asigurări”, conchide Bogdan Tudor, membru directorat, Chief Underwriting Officer, Omniasig Vienna Insurance Group.
Comentați?