Noile tarifele de referinţă pentru poliţele RCA. Valori majorate

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), valorile medii fiind în creştere.



calculator

Astfel, tariful de referinţă mediu pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei valoarea celui
anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei (+11%).

Reprezentanţii ASF spun că tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie
independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport
marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea
cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

foto1

foto2

foto3

foto4

Sursa: ASF

Tariful de referinţă este un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul poliţelor auto obligatorii şi
reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat.

„Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce
prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care
răsplăteşte comportamentul corect în trafic. Acum şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc
o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare. La data de
31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din poliţele RCA pentru
persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din poliţe. Pentru
persoanele juridice, aproximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8
aflându-se 26% din poliţe”, arată reprezentanţii ASF.

Astfel, ca urmare a modificării legislaţiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale
disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut.

Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane
juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%).

Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă.

 

 

 

Adaugati comentariu