impozitului
Home Business Financiar Ministrul Muncii susţine impozitarea pensiilor speciale. Două proiecte de legi

Ministrul Muncii susţine impozitarea pensiilor speciale. Două proiecte de legi

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susţine impozitarea progresivă a pensiilor speciale, însă consideră că aceasta nu este o decizie administrativă, ci una de „asumare politică”.

Potrivit ministrului Muncii, impozitarea progresivă a pensiilor speciale, de exemplu, de la 10% la 95%, nu ar trebui, totuşi, aplicată militarilor.

„Prin urmare, este în primul rând o decizie politică şi sunt convinsă că nu-şi poate permite nimeni în acest moment să nu asculte semnalele societăţii civile, care ne semnalează faptul că s-au creat, prin aceste categorii de pensii speciale – cu privire la care personal consider că doar anumite categorii ar trebui excluse şi anume militarii, de exemplu – două Românii: România celor care se bucură de privilegii pentru că au ştiut cum să facă ca prin Parlament să treacă legi speciale, şi România celor care primesc pensie pe cât au muncit, nimic mai puţin, nimic mai mult”, a subliniat Violeta Alexandru.

Liderii deputaţilor şi senatorilor PNL, Florin Roman şi Daniel Fenechiu, au depus amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% până la 95%.

Citeşte şi:

11 sindicate cer venit minim universal şi anularea pensiilor speciale

Şi Uniunea Salvaţi România, la iniţiativa deputaţilor Claudiu Năsui şi Cristina Prună, a depus în Parlament un proiect de lege pentru completarea Codului Fiscal, care prevede impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, definite ca pensii suplimentare faţă de pensia contributivă.

„Proiectul USR prevede un impozit de 90% pentru toate pensiile speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei. Pensia minimă în România este de 704 lei, iar cea mai mare pensie specială depăşeşte 70.000 de lei, ceea ce înseamnă de aproximativ 100 de ori mai mult. O discrepanţă uriaşă este şi între pensia medie din sistemul public, în prezent 1.247 de lei, şi pensia medie din sistemele speciale, care variază între 4.000 de lei şi 19.000 de lei”, a transmis USR.

Pentru primele două luni din 2020 statul a scos de la buget 1,6 miliarde lei, iar până la finalul anului se estimează o cheltuială cu pensiile speciale de peste 10 miliarde de lei.

 

CITEŞTE ŞI:

ITP şi RCA nu se prelungesc. Precizări privind deplasarea persoanelor

City Insurance a fost amendată din nou de ASF

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
CompaniiFinanciar

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

Volkswagen și-a redus drastic prognozele financiare pentru anul 2026. Gigantul auto german...

marjele
Analize de piațăFinanciar

Marjele producătorilor auto europeni se prăbușesc. Mărcile chineze vizează 16% din piață în 2030

Producătorii auto din Europa continuă să se confrunte cu o deteriorare severă...

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 1,4% în primele 7 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 1,4% în primele șapte...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...