Rabla
Home Finanţare Fonduri publice Programul Rabla pentru persoane fizice va fi aprobat în şedinţa Guvernului de joi

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi aprobat în şedinţa Guvernului de joi

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi inclus, pentru aprobare, pe Ordinea de zi a ședinței Guvernului de joi, a anunțat, miercuri seara, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

”Nu mai trebuie să treacă prin Parlament. Vineri putem să lansăm ghidul. (…) Practic, în momentul în care trece hotărârea de guvern, poate să fie publicat ghidul, care a fost deja pus în transparenţă, deci avem deja ghidul respectiv. Şi de la momentul în care este pus în transparenţă ajunge imediat în Monitorul Oficial, apoi AFM dă drumul la program”, a explicat ministrul Mediului la Antena 3.

Potrivit acesteia, bugetul total de 200 de milioane de lei a păstrat valoarea voucherelor pentru maşinile cu motor termic, hibrid și plug-in hybrid, însă nu a mai putut susține nivelul celor pentru mașini electrice, de 37.000 de lei. ”Nu cred că mai există în Europa un voucher de peste 7.000 euro. Deci asta era oricum ceva total ieşit din comun. Dar Programul Rabla îl vom salva”, a adăugat Diana Buzoianu.

Conform propunerilor din Ghid, cuantumul sprijinului financiar este următorul:

  • 18.500 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul hibrid;
  • 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Noua inițiativă a Comisiei Europene: „Mașini mici și accesibile” pentru cât mai mulți europeni

 

Înmatriculările de autoturisme “electrificate”, în creștere cu 74,4% în luna august 2025

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026. Înscrierile încep din 20 iulie; AFM a publicat un material video informativ

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie, la ora...

Rabla 2026
Fonduri publice

Programul Rabla 2026 destinat persoanelor fizice demarează pe 20 iulie

Programul Rabla 2026 pentru persoanele fizice va demara pe data de 20...

SRI
Fonduri publice

Flota SRI ”se înverzește” cu 100 de mașini electrice. Valoarea contractului, 17 mil. lei

În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost lansată licitația pentru...