Mazda îşi menţine trendul crescător şi raportează şi pentru 2014 o majorare cu două cifre a vânzărilor în România. Constructorul de automobile a comercializat 803 unităţi anul trecut, cu 33% mai mult faţă de 2013.
La fel ca şi în anul precedent, cel mai bine vândut model a fost SUV-ul CX-5, cu 351 de unităţi şi o creştere cu 39% comparativ cu perioada anterioară, în timp ce Mazda3 a înregistrat vânzări mai mari cu 44%, cu un volum de 262 de unităţi în 2014. Pe locul trei se situează limuzina Mazda6, cu 187 de unităţi vândute, în creştere cu 19%.
„Este al doilea an consecutiv când ne menţinem creşterea vânzărilor cu două cifre. Toate cele trei modele de nouă generaţie care au contribuit la această creştere importantă integrează gama de tehnologii inovatoare SKYACTIV, care asigură un consum scăzut şi un nivel redus de emisii, precum şi designul apreciat KODO”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
Tehnologia SKYACTIV şi limbajul de design “KODO – Soul of Motion” sunt elementele definitorii ale noii generaţii de modele. Automobilele combină designul sportiv şi economia de combustibil cu performanţe dinamice şi de siguranţă. Toate acestea fără compromisuri în ceea ce priveşte plăcerea de a conduce şi fiabilitatea specifice Mazda.
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China au ajuns într-un punct critic....
•Ada Ștefan8 octombrie 2026Vehiculele dotate exclusiv cu motoare cu ardere internă au reprezentat mai puțin...
•Flote Auto7 octombrie 2026Germania exportă volume semnificative de vehicule electrice second-hand pe care piața locală...
•Ada Ștefan6 octombrie 2026Ascensiunea constructorilor auto chinezi în Europa capătă o nouă dimensiune în Regatul...
•Flote Auto5 octombrie 2026
Comentați?