Advertisement

întreținere
Home Piaţa auto Analize de piață Mașinile electrice hibride (HEV), cea mai populară opțiune de propulsie alternativă în UE

Mașinile electrice hibride (HEV), cea mai populară opțiune de propulsie alternativă în UE

În al treilea trimestru al anului 2021, cota de piață a mașinilor electrice în Uniunea Europeană a continuat să crească, în detrimentul vehiculelor pe benzină și diesel, arată datele publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Înmatriculările de autoturisme electrice hibride (HEV) au reprezentat 20,7% din totalul pieței UE în trimestrul trei, depășindu-le pe cele ale automobilelor diesel și devenind pentru prima dată cea de-a doua cea mai populară opțiune din Uniunea Europeană, după cele pe benzină.

La rândul lor, atât mașinile electrice pe baterii (BEV), cât și cele hibrid plug-in (PHEV) aproape și-au dublat ponderea în perioada analizată, la 9,8%, respectiv 9,1% din piață.

Cota de piață a autorismelor în funcție de tipul combustibilului

electrice hibride

 

Potrivit ACEA, ”în perioada iulie – septembrie 2021, mașinile pe benzină și cele diesel au continuat să piardă teren, absorbind aproape complet impactul scăderii generale a înmatriculărilor de mașini din ultimele trei luni”. Vânzările de mașini pe benzină s-au contractat cu 35,1%, ajungând la 855.476 de unități, ponderea acestora scăzând de la 47,6% în trimestrul al treilea din 2020 la 39,5% din piață în T3/2021”, arată ACEA.

Automobilele diesel au înregistrat o contracţie şi mai abruptă, cota lor de piaţă scăzând cu mai mult de 10 puncte procentuale, de la 27,8% în T3/2020 până la 17,6% în T3/2021. Înmatriculările de mașini diesel noi s-au înjumătățit în UE, de la 769.922 de unități vândute în T3/2020 la 381.473 unități în T3/2021.

Pe parcursul celui de-al treilea trimestru al anului, cererea de vehicule electrice cu baterie în Uniunea Europeană a crescut cu 56,7%, totalizând 212.582 de unități. În pofida scăderii generale a numărului de înmatriculări de mașini noi în perioada iulie – septembrie 2021, creșterea fiind stimulată de subvențiile acordate acestui segment. Drept urmare, toate cele patru piețe majore din UE au înregistrat creșteri procentuale de două sau chiar trei cifre: Italia (+122,0%), Germania (+62,7%), Franța (+34,6%) și Spania (+21,8%).

Vehiculele electrice hibride plug-in (PHEV) și-au mărit, de asemenea, ponderea în vânzările de mașini din UE, înmatriculările crescând cu 42,6%, până la 197.300 de unități. Italia a înregistrat cea mai puternică creștere din cadrul celor patru piețe cheie, vânzările PHEV urcând cu 130,6% în al treilea trimestru al anului 2021, urmată de Spania (+ 87,5%), Franța (+ 49,5%) și Germania (+ 37,5%).

Cererea de vehicule electrice hibride (HEV) a înregistrat o creștere puternică în ultimele trei luni (+ 31,5%), iar, cu aproape jumătate de milion de unități vândute, acestea rămân cele mai populare opțiuni de propulsie alternativă în termeni de volum. Această creștere a primit un impuls suplimentar din partea piețelor din Europa Centrală, unde cererea de mașini hibride a crescut cu 69,3% din iulie până în septembrie 2021.

Înmatricuțările de autoturisme cu propulsie alternativă

electrice hibride

Vânzările de vehicule alimentate cu gaze naturale (VNG) în Uniunea Europeană au înregistrat o scădere substanțială în trimestrul trei (-48,8%), afectată în principal de scăderea cererii în Italia (-39%), care este în mod tradițional cea mai mare piață pentru acest tip de vehicule. În schimb, înmatriculările de mașini alimentate cu GPL au crescut cu 28,1%, ajungând la 62.574 de unități, performanța puternică a Franței (+103,2%) compensând o scădere în Italia (-4,7%).

 

CITEȘTE ȘI:

Un pas înainte pe Drumul Expres București -Târgoviște

Prețurile petrolului, în creștere. Goldman Sachs estimează o cotație de 90 dolari/baril la finalul anului

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Mercedes-Benz eVito
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz eVito. Drumul spre electrificare

Mercedes-Benz eVito furgon este o utilitară de dimensiuni medii ce rămâne o...

mașina de serviciu
Analize de piață

70% dintre tineri sunt de acord ca mașina de serviciu să devină un „birou pe roți”

Aproape 70% dintre tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani...

Flotă verde

Puma Gen-E, complet electrică și fabricată în uzina Ford Otosan din Craiova, debutează în România

Ford a prezentat astăzi Puma Gen-E, versiunea complet electrică a celui mai...