Lucrările pe șantierul secțiunii Nușfalău – Suplacu de Barcău, parte din Autostrada Transilvania, au ajuns la un stadiu fizic de 28%, constructorul turc fiind obligat să crească mobilizarea pentru a recupera întârzierile înregistrate până acum, de 20% față de graficul stabilit în contract, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de peste 76 de milioane de euro (fără TVA) a fost semnat cu compania turcă Nurol Inșaat Ve Ticaret în septembrie 2020 și este finanțat prin POIM 2014-2020.
Lucrările pe cei 13,55 de km au început în februarie 2021 și, potrivit graficului asumat, trebuie să fie finalizate în prima parte a anului 2023.
Potrivit minsitrului Transporturilor, în prezent, 462 de muncitori, cu 173 de utilaje, lucrează, în două schimburi, la terasamente și la structurile podurilor și pasajelor.
Pe secțiunea Nuşfalău – Suplacu de Barcău se vor construi un nod rutier la Nuşfalău, şapte pasaje, cinci poduri, o parcare de scurtă durată și o descărcare provizorie prin sens giratoriu la Suplacu de Barcău.
CITEȘTE ȘI:
Organizațiile patronale: Cota unică ar trebui menţinută, fiind un avantaj competitiv al României
Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...
•Ada Ștefan14 august 2026Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...
•Flote Auto14 august 2026Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...
•Flote Auto12 august 2026Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...
•Flote Auto11 august 2026
Comentați?